Live

Poliția a reținut cinci bărbați care se deghizau în femei și ofereau servicii sexuale altor bărbați, de la care furau bani şi bijuterii

Data publicării:
Credit foto: Guliver/Getty Images

Cinci bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii din Bucureşti după ce, deghizaţi în femei, ar fi postat pe un site anunţuri privind oferirea de servicii sexuale, atrăgând alţi bărbaţi în apartamente unde, profitând de neatenţia lor, le-ar fi furat bani şi bijuterii. Unul dintre ei ar fi încercat să fure chiar şi din locuinţa unei părţi vătămate, lovind o femeie.

Poliţiştii de la Secţia 14 au pus în executare trei mandate de percheziţie domiciliară şi opt mandate de aducere, în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, într-un dosar penal de furt calificat, tentativă de tâlhărie calificată, tăinuire şi proxenetism, creând astfel victimelor un prejudiciu de peste 33.000 de lei, potrivit Poliţiei Capitalei, scrie News.ro.

„Din datele şi probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada noiembrie 2023 - prezent, mai mulţi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 38 de ani, prin intermediul unor anunţuri postate în mediul online, sub pretextul oferirii de servicii sexuale, ar fi atras în locuinţele pe care le aveau închiriate în Capitală persoanele vătămate. Totodată, bărbaţii în cauză, deghizaţi în femeie, ar fi profitat de neatenţia victimelor şi ar fi sustras mai multe sume de bani, precum şi mai multe bijuterii din metal preţios şi un telefon mobil”, mai arată sursa citată.

Jaf la casa victimei

În plus, în 23 februarie, după ce ar fi prestat serviciile solicitate de victimă, unul dintre bănuiţi ar fi pătruns, fără drept, în locuinţa acesteia, situată în judeţul Ilfov, şi prin violenţă fizică, ar fi încercat să-i sustragă o altă sumă de bani, împreună cu un bărbat în vârstă de 26 de ani.

În urma percheziţiilor, au fost identificate şi ridicate mai multe bunuri de interes în cauză.

Suspecţii au fost audiaţi şi ulterior reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi magistraţilor cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Secţiei 14 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, pentru furt calificat, tentativă la tâlhărie calificată, tăinuire şi proxenetism.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, precum şi de sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

Cum acționau

Potrivit unor surse judiciare, în urma percheziţiilor au fost prinşi cinci suspecţi. Aceştia se deghizau în travestiţi şi postau pe un site anunţuri prin care ofereau servicii sexuale contra cost, iar astfel au atras în diferite apartamente închiriate, în Bucureşti, mai mulţi bărbaţi, cărora le-au furat bani, profitând de neatenţie.

Unul dintre suspecţi, după ce a prestat serviciile cerute şi a sustras mai multe bijuterii din aur şi suma de 7.000 de lei, s-a reîntors şi a intrat fără drept în locuinţa persoanei vătămate, în Voluntari, judeţul Ilfov, unde a lovit o femeie pentru a sustrage alte sume de bani, însă nu a mai reuşit.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă majoră într-o țară din Asia Centrală după ce 20 de persoane au fost ucise cu brutalitate. „Implicăm toate forțele”

Țara în care doctorițele și profesoarele sunt obligate să se prostitueze ca să supraviețuiască. „Mă rog zilnic la o cale de salvare”

27 de percheziții la persoane cercetate pentru proxenetism, trafic de minori și de persoane, în Constanța. Ce au găsit polițiștii

Poliția germană a arestat trei tineri cu „profundă simpatie” pentru ISIS care plănuiau un atac terorist

Partenerii noștri