Pilotul Marin Dumitrescu, multiplu campion în motorsport, a decedat la 102 ani
Legendarul pilot Marin Dumitrescu s-a stins din viaţă, marţi, la venerabila vârstă de 102 ani, a anunţat Federaţia Română de Automobilism Sportiv pe pagina sa de Facebook.
Marin Dumitrescu s-a născut pe 19 ianuarie 1919, într-un sat din Oltenia, Comani, şi a avut 8 fraţi, 4 fete şi 4 băieţi. Pe când avea 13 ani, a ajuns în Bucureşti, iar la scurt timp a devenit ucenic la Ford România, secţia motoare, unde era în echipa maestrului Artur Strijek, scrie Agerpres.
După ce l-a admirat pe campionul german Hans Stuck la Marele Premiu al Bucureştiului din 1939, Marin Dumitrescu a fost nevoit să plece în 1941 la război, participând la atacul de la Stalingrad. În 1944, s-a întors de pe front şi atunci a început şi cariera sa în motorsport. Prima oară în cursele cu jeep-urile pe care le aduseseră americanii în România. Mai întâi în cursele de viteză de pe străzile Bucureştiului, iar mai apoi în cursele de coastă de la Predeal.
În 1948, Marin Dumitrescu a luat pentru prima oară startul în Marele Premiu al României, competiţia care a continuat tradiţia Marelui Premiu al Bucureştiului. După ce în anii anteriori asistase la cursele de coastă de la Sinaia, în 1950, Marin Dumitrescu a reuşit cea mai mare victorie din carieră chiar acolo.
După 1953, automobilismul sportiv autohton a cunoscut o cădere şi chiar a aproape dispărut pentru mai bine de un deceniu. Competiţiile importante au început să reapară după 1965 odată cu organizarea Raliului Bucureştiului şi Raliului României. Marin Dumitrescu s-a aflat printre cei care au participat activ la revitalizarea acestui fenomen. În 1967, avându-l în dreapta pe Ştefan Iancovici, Marin Dumitrescu a obţinut locul 2 la Raliul Transbalcanic, o competiţie care s-a desfăşurat pe o lungime de 4.000 de kilometri. Iugoslavii au câştigat la o diferenţă de numai o secundă. În acelaşi an, a luat startul la prima competiţie internaţională importantă, Raliul Dunării, dar nu a reuşit să încheie din cauza problemelor tehnice. În 1968, Marin Dumitrescu a devenit campion naţional absolut la prima ediţie a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă. Un an mai târziu, avându-l pe Petre Vezeanu copilot, a fost vicecampion la prima ediţie a Campionatului Naţional de Raliuri. Până la retragerea din 1977, a mai cucerit 4 titluri de campion naţional: 1970 (clasa 2), 1972 (clasa 3), 1973 (clasa 4), 1976 (clasa 6).
Soţia lui Marin Dumitrescu, Florica, a fost o lungă perioadă preşedinta Comisiei Centrale a Arbitrilor din fosta Federaţie Română de Automobilism şi Karting (FRAK). Fiul acestora, Radu Dumitrescu, are în palmares câte un titlu de campion naţional la viteză în coastă şi la viteză pe circuit. La rândul său, Radu, a fost preşedinte al Comisiei Naţionale de Viteză în Coastă din carul FRAS, are doi urmaşi dedicaţi trup şi suflet acestui sport, Silviu şi Andrei. Ambii sunt activi în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă. Silviu, revenit în 2018, în competiţie, a fost vicecampion naţional absolut, în timp ce Andrei, la fix 50 de ani de când bunicul său devenea primul campion, a cucerit la finele sezonului trecut titlul de campion naţional absolut la viteză în coastă.
Editor : V.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News