Live

Video Petreceri de 1 Mai ca înainte de pandemie. Cum arată distracția pe litoral, după doi ani de restricții

Data actualizării: Data publicării:
Mii de tineri s-au distrat fără restricții în cluburile de pe litoral Foto: captură video

Aflați în țară ori în străinătate, românii au dat startul petrecerilor de 1 Mai. Muzica a răsunat sâmbătă noapte în toate cluburile de pe litoral, iar turiștii au fost dornici să recupereze distracția de care nu au avut parte în cei doi ani de restricții impuse de pandemie.

La Mamaia Nord, în așa-zisele cluburi „de fițe”, atmosfera a devenit electrizantă imediat ce a apus soarele. Dincolo de dans și distracție, a fost un prilej pentru etalarea toaletelor - unele destul de sumare, în ciuda nopții reci - și a mașinilor de lux.

Cei mai norocoși dintre turiști s-au distrat pe un iaht de lux. Pe lângă muzică și băuturi fine, cei de pe vas au avut parte și de un foc de artificii. 

Un tânăr însoțit de o frumoasă mulatră spune că a fost plecat un an și jumătate în America, unde distracția e total diferită. „Vin aici, la românii mei. Noi suntem cei mai mișto pe distracție, crede-mă”, dă asigurări tânărul.

La distracția din Mamaia au venit și oameni trecuți de prima tinerețe. „Mă mir că acești tineri frumoși nu dansează. Stau aruncați pe perne și nu dansează. Îmi pare rău, vii la club ca să dansezi!”, spune o doamnă, care nu stă prea mult pe gânduri și face o demonstrație.

Indiferent de vârstă, de buget și de locul ales, turiștii s-au distrat așa cum au știut mai bine, până în zorii zilei.

Specialiștii estimează că la malul mării au ajuns în acest weekend între 25.000 și 30.000 de turiști. Cele mai solicitate stațiuni sunt Mamaia Nord, Vama Veche și Costinești.

Mâncare bună și tradiții grecești, în Thassos

S-a dat startul petrecerilor de 1 Mai și pe malul Mării Egee. Sâmbătă seara, în insula Thassos răsuna muzica, iar turiștii se distrau ca înainte de pandemie. Printre ei erau și mulți români care au putut urmări, de pildă, într-un restaurant, o petrecere autentică, unde dansul tradițional s-a încheiat cu spectaculoasa spargere de farfurii, gest despre care grecii spun că aduce noroc. Iată imaginile:

 Thassos este insula grecească cea mai apropiată de România. Drumul până aici se parcurge cu mașina în 10-11 ore. Pentru un sejur de patru nopți, două persoane plătesc în această perioadă pentru cazare tarife cuprinse între 1.200 de lei și 3.650 de lei.

La Nisipurile de Aur, în Bulgaria, ucrainenii dansează pe cântece patriotice

Nisipurile de Aur se numără printre stațiunile preferate de turiștii români, dar nu numai ei caută să-și regăsească voia bună. Acolo se află și refugiați ucraineni care încercă să uite, măcar pentru o seară, de drama prin care trec. Au făcut o adevărată discotecă în aer liber, s-au prins într-o horă, au sărit și au cântat cântece patriotice, ca să-și dea curaj și energie și să-și aline dorul de casă. Iată imaginile:

 

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

De nicăieri! A urcat în ring imediat după ”lupta secolului” și i-a spus în față lui Usyk: ”Pentru jaful de data trecută” VIDEO

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Marea Neagră „mușcă” din plajele lărgite din Mamaia. Ce este fenomenul „cliffing”, ce a dus la formare unor dune de nisip de 1,5 metri

Primarul lăutar din Mehedinți care își rotunjește veniturile din cântări la nunți, botezuri și spectacole. Ce spune legea

Fenomen spectaculos pe litoral, la început de noiembrie. Mii de meduze au invadat Marea Neagră, spre surprinderea localnicilor

Rareș Bogdan, despre terenul de golf de la vila Neptun: „E o pajiște cu trei găuri. Așa pot să fac și eu”

Partenerii noștri