Galerie Foto Peste o mie de tone de gunoaie, care urmau să intre ilegal în România, au fost oprite la Cernavodă
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat într-un transport pe fluviul Dunărea o barjă încărcată cu peste 1.050 tone deşeuri din fier, sosite în portul Cernavodă, care urmau să fie importate în România, din Serbia, fără respectarea prevederilor legale, arată un comunicat al instituției.
În data de 03.08.2021, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud, comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu - Comisariatul Județean Constanța și reprezentanți ai Căpităniei Cernavodă au procedat la efectuarea controlului de frontieră, pe sensul de intrare în țară, a unui convoi format dintr-un împingător cu şase barje, sosit în portul Cernavodă, din direcția Serbia. Convoiul era format din cinci barje încărcate cu cereale şi una cu 1.054,6 tone deşeuri din fier, conform documentelor.
La controlul de frontieră s-a observat că printre deșeurile din fier se aflau şi alte tipuri de deșeuri decât cele declarate, fiind depozitate şi deșeuri a căror proveniență nu poate fi stabilită, unele chiar periculoase - componente din vehicule scoase din uz, care conțin uleiuri, emulsii și alte substanțe periculoase, deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE-uri), deșeuri de ambalaje din plastic, lemn, carton, materiale textile și rafie, vopsea, ebonita, anvelope din cauciuc, etc.
Astfel, s-a stabilit faptul că transferul de deșeuri nu indeplineşte condiţiile legale, iar comisarii Gărzii de Mediu au luat măsura interzicerii efectuării tranzitului pe teritoriul României a deșeurilor și returnarea acestora în țara de origine. S-a întocmit lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea măsurilor în desfășurarea activității de colectare/tratare/transport deșeuri și folosirea de acte nereale.
Editor : V.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News