Peste 600 de şoferi au rămas fără permis în ultimele 24 de ore. Câți dintre ei erau beți sau drogați la volan
Început de weekend greu pentru polițiștii din țară, care în ultimele 24 de ore au salvat 25 de persoane, au suspendat 275 de certificate de înmatriculare și au prins peste 200 de infractori în momentul sau imediat după ce au încălcat legea, potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne. 637 de şoferi au rămas fără permis de conducere, după ce au pus în pericol siguranţa altor participanţi la trafic, dintre care 86 pentru consumul de alcool şi 15 pentru consumul de droguri sau substanţe interzise.
Polițiștii au intervenit la 5.495 de evenimente, dintre care 3.704 de ordine publică şi 1.791 situaţii de urgenţă, se mai arată în comunicatul de presă al Ministerului de Interne.
În domeniul ordinii şi siguranţei publice au fost semnatate, în ultimele 24 de ore, 1.005 posibile infracţiuni şi au fost 207 de autori de infracţiuni prinşi în flagrant, care au comis 281 de fapte penale.
Un număr de 22 de persoane urmărite au fost depistate, iar 34 de persoane au primit măsuri preventive.
În ultimele 24 de ore, 22.581 de verificări au fost efectuate cu aplicaţia eDAC pentru a preveni şi combate posibile fapte ilegale.
Au fost 23 de alerte semnalate de eDAC, câteva exemple fiind patru persoante căutate sau dispărute, trei persoane căutate pentru proceduri judiciare şi un obiect căutat.
Peste 600 de șoferi fără permis
În privința siguranţei rutiere, au fost scoşi din trafic, pentru că prezentau pericol pentru ceilalţi participanţi, 637 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
86 de şoferi şi-au pierdut permisul pentru că erau sub influenţa alcoolului şi 15 din cauza consumului de droguri sau substanţe interzise.
De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 275 de autovehicule care nu prezentau siguranţă în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 275 de autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.
Controale la frontiere
Sursa citată mai spune că peste 3.600 de poliţişti de frontieră au acţionat cu 900 de mijloace de mobilitate, din care 2.135 la supravegherea frontierei şi 1.305 la controlul de frontieră efectuat în punctele de trecere.
Astfel, au fost supuse controalelor, pe sensul de intrare în ţară: 191.807 de persoane; 51.068 de mijloace de transport.
Pe sensul de ieşire din ţară, au fost controlate: 169.290 de persoane; 45.398 mijloace de transport.
În urma controalelor efectuate a rezultat că 27 de cetăţeni străini au fost respinşi la intrarea în România şi 16 cetăţeni străini au fost respinşi la ieşirea din ţară. În plus, au fost reţinute în vederea confiscării bunuri în valoare totală de 208.506 lei. Totodată, au fost constatate 46 de infracţiuni, din care 12 la controlul frontierei şi 34 în zona de frontieră.
Au fost aplicate şi 55 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 32.565 de lei.
Misiune aeriene de salvare și supraveghere
Referitor la situaţiile de urgenţă Situaţii de urgenţă au fost 1.403 de misiuni de asistenţă medicală, 160 de misiuni de stingere a incendiilor, şapte misiuni de descarcerare, fiind salvate 13 persoane, potrivit sursei menţionate.
În domeniul aviaţie, au fost ridicate 10 aeronave de la sol pentru misiuni aero-medicale / S.M.U.R.D.; misiuni de monitorizare a traficului rutier; misiuni de supraveghere a frontierei de stat.
Misiunile aero-medicale şi de supraveghere au jucat un rol important în răspunsul rapid la urgenţe. În urma acestora, piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au fost salvate 12 persoane.
În ceea ce priveşte domeniul imigrărilor, doi cetăţeni străini au fost depistaţi cu şedere ilegală. Au fost eliberate 648 de permise de şedere pentru protecţia temporară, din care 41 în ultimele 24 de ore. Totodată, gradul total de ocupare al centrelor de cazare IGI a fost de 24,2%.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News