Live

Galerie Foto Peste 40 de tone de echipamente de protecție au sosit din Coreea de Sud, în al treilea transport aerian

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Bogdan Pantilimon/Forțele Aeriene Române Facebook

Ministerul Apărării a anunțat miercuri dimineață că odată cu al treilea transport aerian din Coreea de Sud, cu o aeronavă C-17 Globemaster III, au ajuns în România 45 de tone de echipamente de protecție. Avionul a fost așteptat la sol de ambasadorul american la București, Adrian Zuckerman, și ministrul român al Apărării, Nicolae Ciucă.

Au fost aduse în țară aproximativ 100.000 de combinezoane de protecție, cumpărate de statul român de la o firmă din Seul.

„Distribuirea echipamentelor de protecție va fi realizată cu mijloace de transport din dotarea IGSU și, cu sprijinul inspectoratelor județene pentru situații de urgență, acestea vor fi distribuite și alocate, în funcție de nevoi, personalului medical și echipajelor operative aflate în teren”, arată MApN.

Misiunea de zbor, ale cărei costuri au fost acoperite de Statele Unite în sprijinul Guvernului României, a fost executată cu o aeronavă C-17 Globemaster III.

Acesta este cel de-al treilea zbor solicitat de Ministerul Apărării Naționale cu aeronave C-17 Globemaster III, iar folosirea acestei capabilități, care este exploatată în comun de țări NATO și partenere, pentru misiuni de urgență în contextul gestionării pandemiei de coronavirus a fost o premieră în cadrul Unității Multinaționale de Transport Strategic, mai arată sursa citată.

Echipamentele, constând în aproximativ 100.000 de combinezoane de protecție, au fost achiziționate de statul român prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.

Coordonarea zborului s-a realizat, din partea României, de Centrul Național Militar de Comandă al MApN.

România a semnat în anul 2008, ca membru fondator, Memorandumul de Înțelegere pentru constituirea Unității Multinaționale de Transport Strategic, care cuprinde, în prezent, alături de țara noastră, alte nouă țări NATO - Bulgaria, Estonia, Lituania, Olanda, Norvegia, Polonia, Slovenia, SUA și Ungaria, și două state membre ale Parteneriatului pentru Pace: Finlanda și Suedia.

„Alianța Nord-Atlantică contribuie la implementarea măsurilor de combatere a pandemiei de COVID-19 și acționează pentru accelerarea asistenței pentru țările membre care sunt afectate major de răspândirea acestei boli. Aceasta include atât identificarea de capacități de transport aerian pentru a se asigura livrările de materiale medicale, cât și coordonarea între solicitările de asistență și ofertele Aliaților și partenerilor care dispun de stocuri sau materiale excedentare. Pandemia de COVID-19 reprezintă un test pentru toate țările, iar răspunsul NATO la această criză este: „Suntem alături, muncim împreună și ne ajutăm unii pe alții!"”, mai precizează MApN.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Câți soldați nord-coreeni au fost uciși în războiul lui Putin în decembrie. „Sunt mai degrabă o povară decât un avantaj”

Coreea de Nord afirmă că preşedintele sud-coreean este „şeful rebeliunii”, după tentativa eșuată de a impune legea marțială

Președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol, suspendat din funcție, nu a participat la audieri după ce a fost citat de procurori

MApN acuză o campanie de dezinformare legată de NATO și apărarea aeriană a României organizată inclusiv de „actori statali” ostili

Partenerii noștri