Live

Percheziții de amploare într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul serviciilor de pază, cu prejudiciu de patru milioane de euro

Data publicării:
Percheziții la Institutul Funeni. Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Polițiștii fac miercuri dimineața 12 percheziții în București, Dâmbovița și Argeș, într-un dosar penal de evaziune fiscală în domeniul serviciilor de protecție și pază. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de 4 milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al IGPR, polițiștii fac miercuri dimineața 12 percheziţii domiciliare, în București și județele Dâmbovița și Argeș, la persoane și la sediul unei firme din domeniul pazei și protecției.

Conform polițiștilor, în perioada 2014 – 2019, o firmă de protecție și pază ar fi încheiat contracte cu o serie de companii și firme, de la care a încasat peste 95.200.000 de lei (aproximativ 20.000.000 de euro). În scopul sustragerii de la plata obligațiilor către stat, administratorii ar fi dispus înregistrarea în contabilitatea societății și ar fi declarat la organele fiscale achiziții de la 83 de societăți comerciale, care nu ar avea la bază operațiuni reale.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de peste 18.500.000 de lei (peste 4.000.000 de euro), reprezentând impozit pe profit și TVA.

„Pentru recuperarea prejudiciului, vor fi instituite măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile aparținând persoanelor bănuite, respectiv părții responsabile civilmente”, se arată în comunicat.

Vizat în anchetă ar fi un om de afaceri din Argeș, care de-a lungul anilor ar fi beneficiat de numeroase favoruri de la stat și care a devenit proprietar al casei memoriale Ion Mihalache, despre care presa scria la momentul tranzacției că ar fi fost vândută mult sub prețul stabilit inițial.

Cinci persoane urmează să fie duse la audieri.

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Percheziţii în Vaslui după un conflict violent între români în Marea Britanie. Ce au descoperit autoritățile

Alertă majoră într-o țară din Asia Centrală după ce 20 de persoane au fost ucise cu brutalitate. „Implicăm toate forțele”

Un deținut a evadat din camera de arest a Judecătoriei Medgidia. Autoritățile sunt în alertă

Partenerii noștri