Live

Pensiile speciale vor fi impozitate. Parlamentarii nu vor fi afectaţi

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Proiectul pentru impozitarea pensiilor speciale, depus de ministrul finanțelor a primit azi votul final în Senat după ce ieri a primit aviz pozitiv în comisia de buget. Inițial, Eugen Teodorovici a vrut să-și promoveze ideea printr-o ordonanță de urgență, dar premierul Viorica Dăncilă nu a fost de acord.

UPDATE 12.00 Pensiile speciale vor fi impozitate. Decizia a fost luată cu puțin timp în urmă de senatori. Au fost 76 de voturi „pentru” și niciun vot împotrivă pentru proiectul inițiat de ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici. Printre cei care sunt vizați de lege se numără foștii președinți, parlamentarii și judecătorii.

În forma adoptată acum, pensiile speciale ale parlamentarilor scapă de impozitare, întrucât nu ajung la 7.000 de lei. Din acest motiv, PNL propusese un prag de impozitare de 5000 de lei, iar USR - 4000 de lei. 

Votul s-a dat însă pentru varianta lui Teodorovici, care prevede pragul de 7.000 de lei pentru impozitare.

Votul final va fi dat în Camera Deputaţilor.


Comisia de buget a adoptat ieri un raport de admitere cu amendamente.

Printre amendamente este și includerea pensiilor foștilor președinți la impozitarea specială.

Unul dintre amendamentele admise, marți, de Comisia de buget din Senat este cel al ministrului Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, inițiatorul acestui proiect, prin care este efectuată o corelare tehnică pentru a nu afecta pensia stabilită în baza principiului contributivității.

"Știți foarte bine sunt mai multe categorii (de pensii-n.red.), sunt sumele evidențiate. Se stabilesc foarte clar acele zone pentru care se aplică noul mecanism propus de noi. Azi am adus un amendament astfel încât să întărim încă o dată faptul că nu atinge această zonă de contributivitate, este foarte bine ca lumea să știe că nu se impozitează partea de contributivitate", a declarat, marți, ministrul.

De asemenea, senatorii au votat și pentru ca pensiile speciale de peste 7.000 de lei ale șefilor de stat să fie impozitate. Amendamentul a fost înaintat de senatorul UDMR Tanczos Barna.

Propunerea legislativă prevede impozitarea pensiilor între 7.000 și 10.000 de lei cu 30% din sumă. De asemenea, proiectul prevede și taxarea pensiilor mai mari de 10.000 de lei cu 50% din sumă. Măsura făcea parte inițial din pachetul de propuneri discutat odată cu rectificarea bugetară de la începtul lunii august.

Această impozitare vizează persoanele care realizează venituri din "pensii și/sau indemnizații pentru limită de vârstă, primite în baza unor legi/statute speciale denumite în continuare contribuabili, sunt obligate la plata taxei pe veniturile din pensii și indemnizații pentru limită de vârstă, denumită în continuare taxă", conform proiectului depus la Senat.

Redactare G. Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Parlamentul și-a ales noua conducere. Cum și-au împărțit partidele funcțiile

Clotilde Armand a renunțat până la urmă la mandatul de senator. Cum a încercat până azi să și-l păstreze, în ciuda deciziei ANI

Noul Parlament se reuneşte azi în prima şedinţă, la ora 14.00

CCR a decis că impozitarea progresivă a părţii necontributive din pensii, inclusiv a pensiilor militare, este neconstituțională

Partenerii noștri