Live

Pe ce au cheltuit românii în perioada restricțiilor. Cumpărăturile online pentru haine au crescut cu 204%

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver / Getty Images

Starea de urgență a schimbat modul în care românii fac cumpărături. Mâncare, electrocasnice, jocuri, haine și produse de îngrijire personală, toate acestea au fost cumpărate online. Și modul în care oamenii își plătesc facturile s-a schimbat. Dacă până acum majoritatea românilor achitau facturile în numerar, starea de urgență a contribuit la schimbarea acestui obicei. 

Starea de urgență i-a ținut pe majoritatea românilor în case, însă acest lucru nu i-a împiedicat să se preocupe de modul în care arată.

Datele publicate de o aplicație de fintech arată că numărul tranzacțiilor efectuate la retailerii online de fashion a crescut în medie cu 204%, în timp ce valoarea totală a fost cu 213 procente mai mare în perioada 15 martie -15 mai 2020 față de cea înregistrată în cele două luni anterioare. 

Creșteri importante s-au înregistrat și în domeniul produselor cosmetice și de îngrijire personală.

Pentru că saloanele au fost închise pe perioada stării de urgență, românii au găsit un aliat în Internet și au comandat online produsele preferate. Aceștia au cheltuit astfel peste 1,27 milioane de euro, cu o creștere de 205% a numărului de tranzacții și o valoare mai mare cu 289%. 

Divertismentul online a rămas un interes major pentru români. Cheltuielile în acest sens au depășit 17 milioane de euro în timpul stării de urgență, cu un număr al tranzacțiilor mai mare cu 74% și o valoare în creștere cu 81%. Jocurile online au reprezentat vedeta segmentului. 

În perioada de izolare, românii și-au redecorat locuințele și au achiziționat noi dispozitive electronice. Numărul total al tranzacțiilor la comercianții de produse pentru decorarea locuinței a crescut cu 168%, în timp ce valoarea lor totală a depășit 3,3 milioane de euro în perioada stării de urgență. În privința dispozitivelor electronice s-a înregistrat o creștere medie cu 345% a numărului de tranzacții și o valoare a acestora mai mare cu 390%. 

Vizitele la supermarket au fost mai rare, dar oamenii au cumpărat mai multe alimente.

Utilizatorii aplicației fintech din România au cheltuit peste 20 de milioane de euro pe alimente, în creștere cu 25% față de perioada anterioară, dar numărul tranzacțiilor a fost mai mic cu 11 procente. 

Deși majoritatea românilor achitau facturile în numerar, starea de urgență a contribuit la schimbarea acestui obicei. Numărul de tranzacții a crescut cu 41% și valoarea acestora a avut un avans de 44%.

Redactare Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

ANPC: amenzi de 2,5 milioane de lei aplicate unor comercianți de produse congelate. Ce nereguli au găsit inspectorii

Guvernatorul regiunii de frontieră Belgorod din Rusia a declarat stare de urgență, din cauza atacurilor ucrainene

Producătorii au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat prețul la fel de mare. Legea nu le interzice, deși alte țări au reguli clare

„Aveți grijă la carnea tocată și la bere”. Avertismentul ANPC pentru români înainte de 1 Mai

Partenerii noștri