Live

Patru infractori urmăriți la nivel internațional au fost aduși înapoi în România, după ce aceștia au fugit în alte țări europene

Data publicării:
Cei patru au fost încarcerați. Foto: Shutterstock

Poliţia Română anunţă că patru persoane urmărite la nivel internaţional au fost aduse în ţară în cursul zilei de marţi, din Italia, Suedia, Germania şi Scoţia. Doi dintre urmăriţi au fost condamnaţi pentru omor, potrivit News.ro. 

Poliția Română a anunțat miercuri că: „La data de 23 aprilie 2024, Poliţia Română a adus în ţară 4 persoane, ce aveau emise pe numele lor mandate de executare a unor pedepse, privative de libertate sau sentinţe penale”.

Sursa citată a precizat că este vorba despre un bărbat, de 26 de ani, domiciliat în Botoşani, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor. Acesta a fost adus din Suedia, având emis de către Tribunalul Botoşani, pe numele lui, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 5 ani.

Totodată, a fost adus un bărbat, de 33 de ani, domiciliat în Argeş, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. Acesta a fost adus din Italia, fiind emis de către Judecătoria Câmpulung, pe numele lui, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani şi 4 luni.

În plus, a fost adus un bărbat, de 52 de ani, domiciliat în Sri Lanka, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de omor. Acesta a fost adus din Germania, având emis de către Tribunalul Bucureşti, pe numele lui, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 19 ani.

Un alt tânăr, de 21 de ani, domiciliat în Vrancea, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, a fost adus în ţară din Scoţia. Acesta avea emis, pe numele său, de către Judecătoria Focşani o sentinţă penală de internare într-un centru de detenţie, pentru 3 ani şi 3 luni.

Cei în cauză au fost încarceraţi, în vederea executării mandatelor sau sentinţelor.

Editor : C.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cod roşu de viscol puternic şi ninsori abundente. Avertismentul polițiștilor rutieri pentru șoferii care pleacă la drum

Marius Coriolan Andrica, comisar șef în Poliția Română, a fost trimis în judecată de DNA. De ce îl acuză procurorii anticorupție

Poliția îi amendează pe șoferii care nu au montat anvelopele de iarnă pentru drumurile acoperite de zăpadă sau polei

Un român și-a făcut rost de certificat de deces în 2008 pentru a scăpa de justiție. Cum l-au prins polițiști în 2024

Partenerii noștri