Live

Judecătoria Mangalia a amânat, pentru 31 ianuarie, pronunţarea în cazul lui Vlad Pascu după aproape un an și jumătate de proces

Data actualizării: Data publicării:
Vlad Pascu.
Vlad Pascu. Foto: Inquam Photos / George Călin

Parchetul a cerut peste 10 ani de detenție pentru Vlad Pascu, în cazul dosarului tragediei de la 2 Mai. În urma accidentului de acum aproape un an și jumătate de pe litoral,  doi tineri au murit, iar alți doi au fost grav răniți, după ce au fost loviți de mașina condusă de Pascu, care se afla sub influența drogurilor. Judecătoria Mangalia a amânat pronunţarea în acest proces, pentru 31 ianuarie.

 

ACTUALIZARE 17.15 „Fixează termen pentru pronunţarea hotărârii la data de 31.01.2025, aducând la cunoştinţă inculpatului că hotărârea va fi pusă la dispoziţia acestuia, a părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.01.2025”, este soluţia pe scurt a judecătorilor, publicată pe portalul instanţelor de judecată, scrie Agerpres.

Potrivit avocatului unora dintre victime, Adrian Cuculis, la termenul de vineri procurorii au cerut "pedeapsa maximă posibilă", de 10 ani, şase luni şi 20 de zile pentru Vlad Pascu.

Știrea inițială

După aproape un an și jumătate de proces, astăzi ar putea fi ultimul termen în dosar, termen care a început la ora 10:00. Este multă tensiune în sala de judecată: la un moment dat, mama lui Sebastian, una dintre victime, vizibil emoționată, a ieșit din judecătorie. Procurorul de caz a cerut o pedeapsă de peste 10 ani de închisoare, mai exact 10 ani, 6 luni și 20 de zile. Au loc ultimele declarații și, cel mai probabil, verdictul va fi dat astăzi sau în zilele următoare.

În data de 19 august, pe 2023, Vlad Pascu a provocat un grav accident rutier după ce a condus sub influența drogurilor și apoi a fugit de la locul accidentului. În urma acestui eveniment, doi tineri și-au pierdut viața și alți trei au fost răniți. Unul dintre tinerii care au supraviețuit a rămas cu infirmitate la mână, așa că lui Vlad Pascu i s-a schimbat încadrarea juridică și va primi o pedeapsă mai mare. Rămâne de văzut ce se va întâmpla astăzi, relatează Iulia Stanciu, jurnalist Digi24.

Pe lângă acuzațiile de ucidere din culpă și fugă de la locul accidentului, Vlad Pascu este judecat și pentru vătămare din culpă în formă agravantă. 

Tatăl tânărului mort în accidentul de la 2 Mai a declarat, vineri, la intrarea în Judecătoria Mangalia, că speră să se facă dreptate în acest caz. 

„Sper ca după un an şi jumătate să se facă dreptate şi astăzi să i se dea sentinţa. Sigur ori noi, ori ei facem apel, dar măcar astăzi să i se dea sentinţa”, a declarat bărbatul.  

Întrebat de jurnalişti la ce pedeapsă se aşteaptă să primească Vlad Pascu, tatăl tânărului mort în accidentul de la 2 Mai a răspuns: „Vreau exact vârsta băiatului meu, 21 de ani să primească”.

Editor : C.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Procesul lui Nicolas Sarkozy: Procurorii francezi cer o pedeapsă de 7 ani de închisoare pentru fostul președinte

Pedeapsa cerută de procuratura franceză pentru Gerard Depardieu, judecat pentru agresiuni sexuale

Vlad Pascu rămâne în arest preventiv. Curtea de Apel Constanța i-a respins cererea de înlocuire a măsurii

Spaniolii au dat în judecată statul pentru poluarea generată de fermele de porci

Partenerii noștri