Live

Obiceiul sănătos care ne protejează de coronavirus, dar de care mulți români se tem

Data actualizării: Data publicării:
Italienii nu au voie să meargă dintr-o regiune în alta sau la locuințe de vacanță. Foto: Guliver/GettyImages

Cancelarul german Angela Merkel a recomandat recent o măsură de protecție împotriva noului coronavirus simplă și aflată la îndemâna tuturor: aerisirea regulată a încăperilor. Silviu Gurlui, profesor la Facultatea de Fizică din Iaşi, a explicat la Digi24 de ce această măsură este eficientă și ne poate feri de infecția cu COVID-19. Cu atât mai mult cu cât mulți români se feresc să țină toate geamurile deschise, de teama „curentului”.

Acest virus este adaptat condițiilor de mediu. Acolo unde este o cantitate mai mare de virus trebuie să intervenim și cea mai simplă soluție – care în Germania se și aplică – este aerisirea acelei clădiri, acelui spațiu, pentru că aceasta duce la o dispersare a virusului și numărul lor pe centimetru cub este redus și atunci probabilitatea să ne infectăm se reduce simțitor”, a spus Gurlui.

Aerisirea este laîndemâna noastră și trebuie făcută periodic sau cât mai des posibil, astfel încât să dispersăm virusul și să împrospătăm aerul din casă sau din birou. Este foarte important, a adăugat el.

Profesorul a vorbit și despre situația încăperilor care nu au ferestre și unde se folosește aerul condiționat.

Am văzut că sunt foarte mulți comercianți care s-au adaptat pentru a realiza echipamente pentru a împrospăta aerul, pentru a-l curăța de astfel de tipuri de particule. Sunt multe soluții, dacă este cazul, dar este preferabil să găsim soluții să avem condiții de aerisire foarte bune. E important în această perioadă să fie curat mereu”, a spus el.

Gurlui spune că și lumina naturală e importantă.

Sunt daruri de la natură pe care noi trebuie să le folosim adecvat. Pe lângă această aerisire, este foarte important să creăm condițiile ca lumina natuală să intră în cameră, în special lumina din domeniul UVA. Ajută foarte mult și este un dar, o soluție care este la îndemâna fiecăruia. De aceea recomand ca în clasele elevilor, acolo unde este posibil, să se aleagă acel clase care sunt mai bine iluminate și acele intervale de timp în care este mai multă lumină”, a explicat el.

O aerisire regulată în toate incintele private și publice poate reduce considerabil riscul de infecție”, arată guvernul german, care recomandă cu tărie oamenilor să aerisească încăperile, în condițiile în care, potrivit unor studii, nu mai puțin de 90 la sută dintre pacienții COVID-19 ar fi căpătat virusul din locuri prost ventilate.

Pentru o eficiență maximă, este recomandată o „aerisire încrucișată”, adică pur și simplu deschiderea tuturor ferestrelor unei case sau ale unui apartament pentru a permite formarea unor curenți de aer și astfel o reîmprospătare completă.

Totuși, mulți români sunt reticenți în a ventila natural încăperile. „Ne trage curentul” este un mit bine înrădăcinat în credința populară, care nu are însă nicio acoperire în realitate, a explicat dr. Mihai Craiu la Digi24. Mai mult, el spune că în colectivități este mult mai periculos pentru îmbolnăvirea cu COVID aerul condiționat, de aceea mai ales în școli, dar și la birouri ar fi bine să fie ținut închis, dacă nu este posibilă și o ventilație naturală.

„Nu curenții produc boli. Majoritatea persoanelor sunt speriate de curenții de aer ca fiind potențială sursă de infecții aerogene, respectiv de răceli, de la cele mai simple până la pneumonie sau otite. Microbii produc aceste boli. În principiu, curenții de aer au efect chiar benefic din punct de vedere respirator, pentru că ei nu permit acumularea unei concentrații de particule inhalabile - pe care le putem vedea, apropo de praf, dar și unele lucruri pe care nu le putem vedea. O cameră neventilată este mai periculoasă în ceea ce privește scăderea oxigenului și creșterea bioxidului de carbon decât purtarea măștii. La noi, cum ziceam, ne e teamă de curent, de la mijloacele de transport în comun până la clase și ținem foarte bine ferestrele închise, chiar și când e cald”, a spus, la Digi24, medicul pediatru Mihai Craiu.

Editor : Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius: „Putin ne cunoaște, știe cum să ne deranjeze. Ignorând amenințarea, nu o facem mai mică”

Submarine, rachete, artilerie. Bundestagul aprobă planuri de achiziții pentru Apărare în valoare de 21 de miliarde de euro

Mărturii cutremurătoare ale martorilor care au văzut cum s-a întâmplat atacul de la târgul de Crăciun din Magdeburg

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Partenerii noștri