O femeie din Rădăuți și-a bătut fiica pentru că nu e de acord cu iubitul acesteia. Tânăra a obținut ordin de protecție
O tânără de 20 de ani din Rădăuţi a obținut un ordin de restricţie împotriva mamei sale, după ce femeia a bătut-o pe stradă. Conflictul dintre cele două ar fi pornit din cauza că femeia nu este de acord cu iubitul fiicei sale.
Poliţiştii suceveni au intervenit la acest caz sâmbătă seară, după ce tânăra de 20 de ani s-a prezentat, la ora 21.10, la sediul Poliţiei municipiului Rădăuţi, reclamând că a fost lovită şi ameninţată de către mama sa, de 54 ani.
Ancheta Poliţiei a arătat că tânăra locuieşte singură într-un apartament deţinut de mama ei, situat în Rădăuţi. Din luna decembrie a anului 2022, tânăra are o relaţie cu un băiat, lucru cu care mama sa nu este de acord, astfel că între acestea au avut loc mai multe discuţii contradictorii.
„În 22.09.2023, în jurul orei 20.45, în timp ce tânăra de 20 ani se întorcea de la muncă, s-a întâlnit pe stradă cu mama sa, iscându-se un conflict, femeia de 54 de ani lovind-o pe fiica sa şi adresându-i ameninţări care i-au creat o stare de temere. În urma completării formularului de evaluare a riscului s-a stabilit faptul că există risc asupra vieţii şi integrităţii victimei, astfel că poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizoriu pe o perioadă de 5 zile”, a transmis, duminică, Poliţia judeţeană Suceava, potrivit News.ro.
În urma scandalului dintre mamă şi fiică poliţiştii au deschis dosar penal privind infracţiunile de ameninţare şi violenţă în familie.
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News