Live

O femeie a încercat să intre în România ascunsă într-o geantă

Data publicării:
Sursa foto: Politia de Frontieră

O femeie din Siria a încercat să intre în România în mod fraudulos, la Punctul de frontieră Curtici, ascunzându-se în bagajul fratelui ei, care este cetățean german, informează Poliția de Frontieră.

În data de 04.02.2024, în jurul orei 05:30, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, în trenul care circulă pe relația București Nord – Budapesta, s-a prezentat la controlul de frontieră un cetățean german, având asupra sa un bagaj și o geantă voluminoasă.

În urma controlulului a fost descoperită, în interiorul genții, o femeie.

Ambele persoane au fost conduse la sediul instituției pentru efectuarea unor verificări suplimentare, în cadrul cărora a fost stabilit faptul că sunt frați. De asemenea, au recurs la această metodă întrucât tânăra, în vârstă de 20 de ani, dorea să ajungă la familia ei stabilită într-un stat din vestul Europei.

Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru tânăra descoperită în bagaj și complicitate la tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru fratele acesteia.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

De nicăieri! A urcat în ring imediat după ”lupta secolului” și i-a spus în față lui Usyk: ”Pentru jaful de data trecută” VIDEO

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Circulaţia pe podul Giurgiu-Ruse va fi permisă pe ambele sensuri, în perioada sărbătorilor de iarnă

Predoiu, despre aderarea la Schengen: Românii nu vor mai vedea bariere la frontieră. Nu vor mai fi controalele pe care le știam

Un bărbat din Kârgâstan a ajuns în portul Constanța cu o mașină de lux de 200.000 de euro, dar a rămas fără ea

Autoturisme în valoare de 150.000 de euro căutate de autoritățile din Germania, găsite de polițiștii de frontieră din Giurgiu

Partenerii noștri