Video O alpinistă din Brașov a murit de ziua ei, în munții Bucegi. Trupul ei a fost localizat, dar nu a putut fi recuperat
O alpinistă experimentată a murit după ce a căzut în munţii Bucegi, în timp ce încerca să parcurgă traseul Albişoara Gemenelor. Trupul ei nu a putut fi recuperat din cauza vremii nefavorabile, a anunţat joi Serviciul Salvamont Buşteni.
Accidentul s-a petrecut chiar de ziua de naştere a femeii, care era din Braşov, potrivit Salvamont Bușteni.
Se pare că victima a plecat singură, miercuri, pe traseu, iar pe la amiază nu a mai răspuns la telefon, astfel că familia îngrijorată a cerut sprijinul salvatorilor montani.
Apelul a fost primit de echipele Salvamont Buşteni şi Salvamont Prahova în jurul orei 18.00, dar, din cauza viscolului puternic şi a transportului de zăpadă, deplasarea salvatorilor aflaţi pe Platoul Bucegi a fost imposibilă.
„O altă echipă a plecat din Buşteni pe urmele fetei, dar când a ajuns în zona de creastă, vântul puternic a şters urmele celei dispărute şi aceasta nu a putut fi găsită. Azi dimineaţă, pe lumină, o altă echipă a reuşit să localizeze victima. Era căzută pe un versant sud-estic, fără semne vitale”, a precizat Salvamont Buşteni, potrivit Agerpres.
Pentru că terenul este foarte accidentat în zonă, iar accesul este dificil, s-a solicitat ajutorul unui elicopter. După mai multe încercări de extragere prin troliere, misiunea a fost anulată din cauza rafalelor puternice şi a riscului de avalanşă generat de aeronavă.
Acţiunea de recuperare a trupului neînsufleţit al alpinistei va fi reluată atunci când condiţiile meteo vor permite acest lucru.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News