Live

Numărul infectărilor a scăzut cu 70% în Marea Britanie după prima doză de vaccin anti-COVID Pfizer

Data publicării:
Numărul infectărilor a scăzut cu 70% în Marea Britanie după prima doză de vaccin anti-Covid Pfizer. Foto: Guliver/GettyImages

Campania de vaccinare împotriva coronavirusului desfășurată în Marea Britanie conduce la o diminuare semnificativă a numărului cazurilor de COVID-19, cu o scădere de circa 70% a infectărilor în rândul lucrătorilor sanitari care au primit doar prima doză de vaccin Pfizer-BioNTech, arată datele publicate Public Health England (PHE), relatează Reuters, citat de Agerpres.

Potrivit acestora, vaccinul Pfizer a oferit niveluri ridicate de protecţie împotriva infectărilor şi a bolii simptomatice după prima doză administrată. Totodată, spitalizările şi decesele asociate COVID-19 scad cu peste 75% în cazul vârstnicilor cărora li s-a administrat, de asemenea, doar prima doză de vaccin.

Pentru a imuniza cât mai multe persoane într-un timp cât mai scurt, guvernul britanic a ales să amâne administrarea celei de-a doua doze dincolo de termenul de trei săptămâni recomandat de producătorul vaccinului Pfizer-BioNTech.

Datele prezentate de PHE provin din două analize separate, prima fiind un studiu în desfăşurare pe lucrătorii sanitari şi cea de-a doua o evaluare a datelor privind testarea persoanelor în vârstă de cel puţin 80 de ani.

În cazul persoanelor vârstnice, aceste date arată că prima doză de vaccin Pfizer-BioNTech are o eficacitate de 57% împotriva bolii COVID-19 simptomatice, iar conform unei evaluări preliminare nivelul protecţiei urcă la 85% după rapel.

„Spitalizările şi decesele scad în toate grupele de vârstă, dar grupele de vârstă cele mai înaintate înregistrează cea mai rapidă scădere după vârful de la jumătatea lunii ianuarie”, remarcă Public Health England.

De asemenea, vaccinul Pfizer-BioNTech protejează împotriva variantei britanice a coronavirusului SARS-CoV-2, mai notează instituţia.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

VIDEO Răzbunare! Ce a făcut Ianis Hagi, imediat după ce a transformat o lovitură de la 11 metri în finala cu Celtic

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Marea Britanie anunță un ajutor de zeci de milioane de euro prin care îi sprijină „pe cei mai vulnerabili sirieni”

Un preot a făcut zeci de copii să plângă: Le-a spus că Moș Crăciun nu există

Televiziunea care îi va plăti 15 milioane de dolari lui Trump după ce l-a acuzat de viol. Președintele ales, vinovat de „abuz sexual”

Cum arată cel mai urât câine din Marea Britanie. Are 12 ani și a primit acest titlu, învingând alți 7 patrupezi

Partenerii noștri