Noi sancțiuni după protestul AUR de la Parlament: Au fost date amenzi de peste 250.000 de lei
Jandarmeria Bucureşti a anunţat, joi, că au mai fost aplicate alte 51 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 54.000 de lei, după protestul de la Palatul Parlamentului.
„În continuarea măsurilor luate în data de 21.12.2021, în contextul manifestației de protest de la Palatul Parlamentului, suplimentar, au mai fost aplicate alte 51 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 54.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare”, se arată în comunicatul Jandarmeriei.
În total, au fost aplicate până în prezent 168 de sancțiuni, în valoare totală de 252.800 lei.
Potrivit sursei citate, în continuare, se fac verificări pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au comis fapte antisociale în contextul sus-menționat.
Alte două persoane, care au fost reţinute pentru 24 de ore, sunt cercetate tulburarea ordinii şi liniştii publice, violarea sediului profesional, distrugere şi portul fără drept de obiecte periculoase.
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a trimis Corpul de Control să verifice modul în care Jandarmeria a apărat clădirea Parlamentului, mai exact dacă numărul de jandarmi a fost dimensionat corect.
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News