Live

Exclusiv Nelu Tătaru: Nerespectarea regulilor poate să ne ducă și la peste 2000 de cazuri noi pe zi

Data actualizării: Data publicării:
Nelu Tătaru, ministrul Sănătății: Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, spune că România ar putea trece de 2.000 de cazuri pe zi, dacă regulile sanitare nu sunt respectate , în condițiile în care săptămâna viitoare începe școala, iar în 27 septembrie vor avea loc alegerile locale.

În cazurile pe care le prevedem cu aceste măsuri, să nu trecem de 1500 de cazuri pe zi. Dar nerespectarea unor reguli poate să ne ducă și la peste 2000 de cazuri noi pe zi. Depinde doar de noi toți dacă avem un scenariu în care avem o evoluție favorabilă, chiar descrescândă la un moment dat, în octombrie, sau dacă reluăm o pantă ascendentă cu un număr de cazuri noi”, a spus Tătaru într-un interviu exclusiv pentru Digi24.

Cifrele se vor vedea la sfârșitul acestei luni.

Când vom avea primele 14 zile de la reluare. Și atunci vom vedea. Simptomatologia unei boli poate apărea din a doua până în a zecea zi a bolii respective, a infecției cu SARS CoV- 2. Dacă noi începem pe 14, să ne gândim că cele două săptămâni merg spre sfârșitul lunii”, a exlicat el.

Noi pregătim spitalele și pentru 2000 de cazuri pe zi, dar depinde foarte mult de gravitatea acestora”, a adăugat el.

Editor web: Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham - Liverpool 3-6

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Nelu Tătaru, aflat sub control judiciar, spune că vrea să deschidă un cabinet privat: „Nu cred că am fost sau sunt un pericol public”

Nelu Tătaru rămâne sub control judiciar. Plângerea depusă de fostul ministru al Sănătății a fost respinsă de instanţă ca nefondată

Nelu Tătaru a fost pus sub control judiciar în dosarul de luare de mită și nu mai poate profesa în spitalele de stat

Partenerii noștri