Live

Ministrul de Interne: Asistăm la un adevărat carnagiu pe şosele. În ultimii 3 ani, zilnic au murit cinci oameni în accidente grave

Data actualizării: Data publicării:
Accident grav în județul Iași. 7 oameni au murit. Foto: ISU Iași

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, miercuri, că în România "asistăm la un adevărat carnagiu pe şosele", ceea ce plasează ţara noastră "pe un loc deloc onorabil" în ierarhia ţărilor europene, cu un număr ridicat de decese ca urmare a producerii de accidente rutiere.

"În ultimii trei ani, zi de zi, în cele 1.095 de zile au avut loc în medie 18 accidente grave, soldate cu cinci pierderi de vieţi omeneşti, în fiecare zi. Zilnic, timp de 3 ani, mor cinci oameni", a declarat Lucian Bode, la ceremonia organizată cu ocazia intrării în dotarea Poliţiei Române a 45 de laboratoare mobile de educaţie rutieră.

Lucian Bode a subliniat că Poliţia trebuie să aibă ca obiectiv să ajungă la cât mai mulţi oameni cu mesaje educativ-preventive.

"Aceste laboratoare educaţionale mobile, în valoare de aproximativ 1,5 milioane de euro, achiziţionate în cadrul unui proiect european amplu, de aproximativ 5,2 milioane de euro, au ca scop conştientizarea şi responsabilizarea tuturor actorilor din societate, care din postura de participanţi la trafic se expun riscurilor majore atunci când încalcă regulile de circulaţie", a mai spus Bode, citat de Agerpres.

Potrivit datelor din primele două luni ale anului 2022, trendul crescător se păstrează în privinţa numărului de persoane decedate în urma accidentelor rutiere, cu un plus de aproximativ 8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut: 275 de persoane decedate în 637 de accidente rutiere, în primele luni ale anului.

"Totodată, principalele trei cauze ale accidentelor grave se menţin aceleaşi în ultimii trei ani: viteza excesivă, indisciplina în trafic a pietonilor şi neacordarea priorităţii de trecere, fie a pietonilor, fie vehiculelor.Veriga cea mai slabă este factorul uman, ca atare eforturile de conştientizare şi responsabilizare trebuie concentrate asupra factorului uman, cu precădere", a afirmat ministrul de Interne.

Bode a adăugat că se află în implementare un pachet de măsuri pentru limitarea acestui fenomen social care are o manifestare alarmantă, cum ar fi Ordonanţa de Urgenţă 1/2022 - de înăsprire a regimului aplicabil circulaţiei rutiere, adoptată la începutul acestui an, care deja produce efecte, precum şi un proiect de monitorizare a traficului.

"Suntem hotărâţi să facem tot posibilul pentru reducerea riscului de producere de accidente grave şi a mortalităţii generate de accidente rutiere, prin promovarea unei conduite responsabile, prin diversificarea mijloacelor de detectare a încălcării regulilor de circulaţie şi sancţionarea lor când acestea reprezintă un pericol social", a mai declarat Bode. 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Crin Atonescu îi atacă pe liderii PNL: E o formă de mediocritate și chiar impostură, inclusiv a candidatului la prezidențiale

Stare de urgență după ce două autobuze pline cu oameni s-au prăbușit într-un râu, din cauza unei alunecări masive de teren în Nepal

400.000 de accidente anual în România - doar 10% ajung la poliție. Care sunt soluțiile specialiștilor

România, „campioană” la accidente rutiere în Europa. UNSAR: Sunt cifre duble față de Ungaria, Slovenia, Cehia și chiar Bulgaria

Partenerii noștri