Live

Medicul care l-a îngrijit pe Adi Bărar: Toți spuneau că am mână bună la rockeri. Ultimul game s-a jucat însă pe terenul meu, am pierdut

Data actualizării: Data publicării:
ondatorul și liderul trupei rock Cargo, Adi Bărar, a murit după ce a fost infectat cu Covid-19. FOTO: Facebook Cargo

Dorel Săndesc, vicepreședintele Societății Române de Anestezie și Terapie, un apropiat al lui Adi Bărar, s-a declarat profund afectat de dispariția prietenului său, cel care a fost fondatorul tripei Cargo. Adi Bărar a murit după ce a fost infectat cu Covid-19.

Fondatorul și liderul trupei rock Cargo, Adi Bărar, a murit după ce a fost infectat cu Covid-19, au anunțat, luni, colegii lui de trupă într-un mesaj postat pe Facebook.

"Acest mare om, mare prieten al meu de mulți ani, ne-a părăsit azi.

Este răpus în mod clar de această boală care i-a afectat inițial plămânii aproape complet și ulterior, toate organele și, în final, în ciuda tuturor eforturilor făcute, a tehnicilor de susținere a funcțiilor vitale, a medicației, a îngrijirilor, a pierdut lupta.

În secțiile ATI din România suntem în tranșee la un nivel maxim de foarte mult timp. Acum, situația chiar s-a agravat, nu mai avem locuri.

Nu ai cum să nu trăiești mereu acest sentiment de durere, de revoltă, atâția oameni suferă și unii mor, și mulți ajung aici direct ca efect al prostiei și lipsei de înțelegere omenești care fac să nu se respecte niște reguli, singurele care au arătat că pot diminua numărul de victime.

Durerea e cu atât mai mare când pierzi un prieten apropiat.

Ne facem prieteni mai ales dintre cei care au nevoie de îngrijirea noastră și scapă, și ei rămân prieteni pe viață. Așa s-a întâmplat la un moment dat cu Adi Bărar. Toți spuneau că am mână bună la rockeri, i-am ajutat când a fost nevoie. Cât de fericiți am fost să ne vedem pe terenul lor, numai pe terenul lor.

De data asta n-am reușit să îl ajutăm pe Adi să depășească această încercare. Din păcate, ultimul game s-a jucat aici, pe terenul meu, și l-am pierdut", a spus Săndesc.

Despre Adi Bărar, Săndesc a spus că era un om extrem de puternic, care l-a inspirat, nu numai prin muzică, ci și prin felul lui de a fi.

"Când am făcut primele cântări dedicate secției ATI, el m-a stimulat să facem ceva măreț cum spunea el, am reușit să facem la Timișoara un concert umanitar cu Cargo și Iris. Cât de fericit a fost să facem aceste lucruri împreună", își amintește Dorel Săndesc.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

COVID-19: Șase angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul au primit câte un milion de dolari fiecare

Opoziția cere demisia lui Pedro Sanchez, acuzat de corupție. O plângere va fi depusă pentru anchetarea partidului premierului Spaniei

Covid-19 poate crește riscul de infarct și atacuri cerebrale chiar și la trei ani de la boală

Partenerii noștri