Medicii Specialiști cer autorităților să renunțe la înghețarea valorii punctului pe serviciul medical
Patronatul Medicilor Specialişti cu Practică Independentă critică articolul din proiectul ordonanţei "trenuleţ" care prevede îngheţarea pentru tot anul 2025 la 5 lei a valorii punctului per serviciu medical în ambulatoriul de specialitate, scrie Agerpres.
Prin urmare, PSMPI solicită retragerea acelui punct din cuprinsul ordonanţei, în vederea asigurării continuităţii oferirii de servicii medicale gratuite.
''Patronatul Medicilor Specialişti cu Practică Independentă (PMSPI) a luat act cu stupoare şi indignare de propunerile autorităţilor prevăzute în proiectul de Ordonanţă de Urgenţă 'trenuleţ' care prevede în articolul XIX îngheţarea pentru tot anul 2025 la 5 lei a valorii punctului per serviciu medical în ambulatoriul de specialitate, valoare negociată cu CNAS în 13.11.2024 strict pentru trimestrul I 2025, în ciuda faptului că CMR a evidenţiat necesitatea urgentă a majorării acesteia'', se arată într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.
Citește și
Sindicaliștii din Sănătate reclamă nereguli în proiectul „Ordonanței trenuleț”. „Sunt patru categorii de pierderi”
Potrivit sursei citate, pe tot parcursul anului 2024, Patronatul Medicilor Specialişti cu Practică Independentă a informat în nenumărate rânduri, prin memorii, audienţe, simulări financiare cu veniturile şi cheltuielile cabinetelor, note de fundamentare privind necesitatea creşterii finanţării ambulatoriului clinic de specialitate cu scopul de a evita iminenta prăbuşire a acestui segment medical.
Cu toate acestea, arată PMSPI, autorităţile decid acum pentru tot anul 2025 îngheţarea la 5 lei a valorii punctului per serviciu medical, ''valoare absolut nerealistă şi care nu corespunde necesităţilor socio-economice actuale şi viitoare''.
''Readucem în vedere faptul că toate cabinetele medicale de ambulatoriu de specialitate cu practică independentă funcţionează în regim privat, dar în contract public cu CNAS pentru asigurarea serviciilor medicale gratuite populaţiei plătitoare de asigurări de sănătate. Aceste cabinete funcţionează în regim de microîntreprinderi supuse legislaţiei fiscale corespunzătoare sistemului privat, care a avut creşteri constante şi importante de taxe, impozite şi care nu au beneficiat şi nu beneficiază de indexări cu inflaţia sau majorări similare angajaţilor din sistemul medical de stat, conform contractului cu CNAS. Temerile medicilor specialişti referitoare la presiunea semnării acum a contractelor adiţionale pentru tot anul 2025 cu valoarea nespecificată a punctului se concretizează astfel în această OUG'', precizează sursa citată.
Editor : S.S.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News