Live

Medicii din Sibiu cer restricţii în mall-uri şi închiderea târgurilor. Cei cu risc mare de infectare "să stea acasă!"

Data publicării:
ANPC recomandă cumpărătorilor să fie atenți la prețurile articolelor reduse. Foto: Profimedia Images

Medicii Spitalului Clinic Județean de Urgență din Sibiu, care se luptă să salveze viețile pacienţilor infectați cu Covid-19, recomandă restricţii în mall-uri şi închiderea târgurilor. Aceștia au cerut autorităților implementarea unor noi măsuri pentru a preveni răspândirea virusului SARS-Cov-2.

Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu a propus deja autorităților din județ să restricţioneze accesul populaţiei în mall-uri, unde să se poată cumpăra doar produsele alimentare. În plus, vor să fie o supraveghere mai strictă dacă se poartă corect masca de protecţie şi se respectă distanţa şi închiderea târgurilor, pentru a reduce numărul de cazuri, au declarat luni, pentru Agerpres, directorii unităţii sanitare, Florin Grosu şi Liliana Coldea.

Medicii din Sibiu recomandă persoanelor cu risc ridicat de infectare să rămână în case

"Să stea acasă!", este recomandarea directorului medical al Spitalului Județean Sibiu, Florin Grosu, pentru sibienii cu un risc mai ridicat să se infecteze cu noul coronavirus. Medicul Grosu spune că ar fi o măsură utilă închiderea târgurilor din municipiul Sibiu.

Directorul Sălii Transilvania din Sibiu, Adrian Bibu a confirmat pentru Agerpres că această sală a găzduit un târg de îmbrăcăminte şi încălţăminte în perioada 7-11 octombrie, şi un târg asemănător este programat să aibă loc de miercuri, cu precizarea că organizatorii susţin că se respectă toate măsurile cerute de lege pentru prevenirea răspândirii COVID-19.

Restricții în mall-uri și în toate spațiile care implică aglomerație

Şi directorul general al SCJU Sibiu, medicul Liliana Coldea, recomandă reducerea activităţii acolo unde este aglomeraţie, cum este în mall-ul din municipiul Sibiu şi cel din comuna învecinată, Şelimbăr, unde să funcţioneze doar magazinele care comercializează produse de strictă necesitate, cum ar fi cele alimentare.

Întrebaţi dacă sunt consultaţi medicii infecţionişti, urgentiştii, cei din ATI sau conducerea spitalului în care sunt trataţi cei mai mulţi pacienţi COVID-19 în Sibiu, de către cei care aprobă desfăşurarea activităţilor publice, atât medicul Florin Grosu, cât şi medicul Liliana Coldea au spus că nu sunt întrebaţi, propunerile se fac doar de către cei de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP).

"Noi nu suntem consultaţi, DSP-ul vine cu propunerile", a explicat, pentru AGERPRES, directorul SCJU Sibiu, Liliana Coldea.

Aceasta face un apel la populaţie să se protejeze de infecţia cu COVID-19 şi dacă o persoană a răcit, să sune prima dată medicul de familie. În cazul celor care s-au vindecat de COVID-19 şi pot dona plasmă, îi roagă să facă acel lucru.

"Chiar dacă s-a dat o ordonanţă de urgenţă în care pacientul care are simptome să stea acasă şi să contacteze medicul de familie, sunt convinsă că nu se va întâmpla lucrul acesta. Sunt convinsă că toţi vor veni direct la spital şi nici măcar nu vor suna medicul de familie şi noi nu îi putem trimite acasă. (...) Aici, puteţi poate dumneavoastră, presa, să scrieţi că, în momentul în care ai simptome, primul lucru este să iei legătura cu medicul de familie, nu vii direct la spital, pentru că practic colmatezi Serviciul de Urgenţă, stai acasă, iei legătura cu medicul de familie şi medicul de familie te monitorizează, aşa zice în ordonanţa de urgenţă. (...) Medicul de familie poate să solicite Salvarea şi să fie testat omul acasă şi să aştepte rezultatul testului COVID", a mai spus medicul Liliana Coldea, pentru sursa citată.

Editor : Alexandra Andronie

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trafic complet blocat pe DN14, în Sibiu: Accident grav cu patru autoturisme implicate. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Patru medici și o asistentă din Timișoara au recunoscut că au luat mită. Pe lângă bani, ar fi primit miere și bulion

Țara europeană care le-ar putea interzice medicilor să demisioneze. Legea vine ca urmare a unei amenințări cu plecări în masă

Tramvaiele din Timișoara s-au transformat în cabinete medicale pe roți. Călătorii își pot face spirometrii gratuite

Partenerii noștri