Live

Marcel Vela: Din 15 mai vor fi permise drumețiile la munte, mersul la pescuit. Puteți pleca la Sinaia să faceți alpinism

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/Gettyimages

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat luni, la scurt timp după anunțul președintelui Klaus Iohannis privind măsurile de relaxare, că din data de 15 mai românii vor putea pleca din localitate pentru a merge la munte pentru drumeții sau alpinism. 

Întrebat dacă românii au voie să meargă la munte pentru drumeții, ministrul a declarat, la Antena 3, că acest lucru va fi permis după ce va expira starea de urgență.

Citiți și: 
Orban îl contrazice pe Vela. Relaxarea de la 15 mai a premierului, diferită de cea a ministrului de Interne

„Activitățile sportive individuale sunt cele care țin de activități gen drumeții, alte activități gen alpinism, mersul cu bicicleta, mersul la pescuit. Toate acestea vor fi permise. Da, puteți pleca la Sinaia să faceți alpinism sau drumeție”, a răspuns ministrul Vela.

Președintele Klaus Iohannis a declarat luni că nu va prelungi starea de urgență din data de 15 mai și  că de la această dată vor fi deschise saloanele de coafură, cabinetele stomatologice și muzeele. Din localități se va putea ieși pentru probleme medicale, în interes de serviciu, dar și pentru activitate sportivă individuală. În localitățile carantinate nu se vor relaxa măsurile de restricție.

„Deplasările, în esență, vor fi restricționate pentru a pleca din localitate. Însă și aici sunt câteva excepții. Este voie să se plece din localitate, de exemplu, în interes de serviciu, pentru probleme medicale. Este posibil să se iasă, de exemplu, pentru sport individual, pentru mers cu bicicleta în afara localității sau altele. Deci, sporturile individuale vor fi permise - atenție, individuale!

Rămâne restricția că sunt interzise întâlnirile cu mai mult de 3 persoane. Asta se aplică, evident, și atunci când mergem să facem mișcare în aer liber”, a declarat Klaus Iohannis.

Editor: Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O femeie dată dispărută a fost găsită după 6 zile în munți. A supraviețuit mușcăturii unui șarpe veninos

Acțiune de salvare de 12 ore pe munte. Turiști blocați în Piatra Craiului după ce s-au desprins de grup

Cod galben de vânt în mai multe zone din țară. Unde vor fi rafale de până la 120 de km/h

Alpinistul Adrian Laza a devenit primul român care a cucerit toate cele 14 vârfuri montane din lume de peste 8.000 de metri

Partenerii noștri