Live

Majorări salariale la RADET. Fiecare salariat va primi 1030 lei în plus în februarie și martie

Data actualizării: Data publicării:
Calorifer într-un bloc din București. Foto: Digi24

Angajaţii Regiei Autonome de Distribuţie şi Transport a Energiei Termice (RADET) ar putea primi majorări salariale, potrivit unui document semnat între sindicatul instituţiei şi şefii Regiei, anunță News.ro.

În data de 8 februarie, conducerea RADET, administratorul judiciar al Regiei aflate în insolvenţă - Rominsolv şi reprezentanţii sindicatului SLI Radet au semnat un acord care prevede majorarea cheltuielilor de natură salarială cu 30% faţă de anul 2018.

Motivul îl constituie „reducerea decalajelor sociale şi creşterea competitivităţii pe piaţa muncii”, conform documentului consultat de News.ro care a fost semnat de liderii sindicali, şefii RADET şi de firma de insolvenţă.

„Majorarea cheltuielilor de natură salarială de 30% se va acorda după data aplicării noului tarif aprobat prin Hotărâre de Consiliu General. Modul de alocare a majorării cheltuielilor de natură salarială pe activităţi, meserii şi funcţii se va negocia între părţi, până la data aplicării tarifului”, se precizează în documentul obţinut de News.ro.

Potrivit documentului citat, până la intrarea în vigoare de majorării cheltuielilor de antură salarială şi implicit după aplicarea noului tarif - părţile semnatare au convenit ca fiecare salariat al RADET să primească în februarie şi martie 2019 un adaos la salariu lunar în sumă brută de 1030 lei, care „se va calcula proporţional cu timpul de muncă efectiv lucrat”. De măsură ar urma să beneficieze şi cei aflaţi în concediu medical şi de maternitate/paternitate.

CGMB a avut pe ordinea de zi în şedinţa din 31 ianuarie majorarea tarifelor de transport şi distribuţie a energiei termice furnizate prin puncte termice urbane la un tarif de 167,87 lei pe gigacalorie. creşterea tarifului urmând să fie de 3,58% faţă de preţul actual. Majorarea este justificată prin creşterea preţurilor energiei termice de către furnizori.

În această iarnă, mai multe avarii la reţelele RADET au lăsat mii de bucureşteni fără apă caldă şi căldură, Primăria Capitalei transmiţând că investeşte constant de doi ani de zile în sistemul de termoficare - CET-uri noi, reţea de distribuţie modernizată şi centrale de cvartal – iar proiectele vor continua şi în 2019, dar şi că, la construcţia bugetului pe 2019, vor fi alocate şi toate sumele solicitate de RADET pentru alte tipuri de investiţii realizate direct de catre regie.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Lucrări la rețeaua de termoficare în sectoarele 3, 4 și 6 ale Capitalei. Care sunt zonele afectate

Termoenergetica începe probele la cald pentru furnizarea de căldură în București, în weekend. ANM a anunțat temperaturi aproape de 0°C

Anunț important pentru bucureșteni: Termoenergetica începe probele de presiune pentru calorifere

Ciolacu, mesaj pentru bugetarii nemulțumiți: Sunt angajați care protestează susținând că muncesc prea mult pentru 1000 și ceva de euro

Partenerii noștri