Live

MAI: Pentru slujbele de Paştele catolic, circulaţia va fi permisă între orele 20.00 şi 2.00 noaptea. Care sunt condițiile

Data actualizării: Data publicării:
Paștele Catolic se celebrează, anul acesta, duminică, 4 aprilie

Circulaţia persoanelor în noaptea de 3 spre 4 aprilie va fi permisă între orele 20.00 și 2.00 noaptea pentru participarea la slujbele religioase organizate cu ocazia Paştelui catolic, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog. 

"În noaptea de 3 spre 4 aprilie va fi permisă circulaţia persoanelor în intervalul orar 20,00 - 2,00 pentru a permite credincioşilor să participe la slujbele religioase organizate cu ocazia Paştelui Catolic. Purtarea măştii de protecţie în mod corect, acoperind gura şi nasul, rămâne obligatorie în spaţiile publice, inclusiv în locaşurile de cult pe timpul oficierii slujbelor religioase", a declarat Monica Dajbog, la Centrul Naţional de Conducere Integrată, relatează Agerpres.

Aceasta a adăugat că accesul credincioşilor în lăcaşurile de cult sau în alte spaţii în care vor avea adunări sau procesiuni religioase se va face astfel încât să se asigure o suprafaţă de minimum 4 metri pătraţi pentru fiecare persoană şi o distanţă de 2 metri între persoane. Accesul credincioșilor care, după efectuarea triajului observațional, prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, temperatură) nu va fi permis. 

Poliția și Jandarmeria fac apel la responsabilitate 

Reprezentanții Ministerului de Interne au făcut și  recomandări către persoanele care vor participa la slujbele religioase.

„Facem din nou apel la responsabilitate și la maturitate pentru a înțelege că toate măsurile dispuse de autorități pentru a preveni răspândirea virusului trebuie respectate pentru a ne proteja pe noi și pe cei din jur”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al MAI.

Peste 5.000 de pompieri vor asigura intervențiile în caz de nevoie și că peste 4.200 de polițiști de frontieră vor fi zilnic la datorie. În medie, vor acționa zilnic în acest weekend 10.000 de polițiști, dar și peste 4.000 de jandarmi.

În afara intervalului menționat, rămân în vigoare celelalte măsuri de protecție sanitară, informează și Jandarmeria Română, într-un comunicat.

"Este primul week-end al vacanței școlare, așa că atenția noastră va fi direcționată către zonele turistice, pentru siguranța cetățenilor: și cea fizică, și cea sanitară. Iată de ce, în aceste zone am mărit numărul de patrule, peste 300 de jandarmi fiind angrenați în această misiune", precizează Jandarmeria. 

Paștele Catolic se celebrează, anul acesta, duminică, 4 aprilie.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mobilizare de forțe a Ministerului Afacerilor Interne în minivacanța de Crăciun. Câți angajați MAI vor fi în stradă

MAI a dat asigurări că vor exista doar „controale aleatorii și inopinate” la granițele cu Bulgaria și Ungaria de la 1 ianuarie 2025

Cine a dat de fapt în judecată Administrația Prezidențială, SRI, SIE, MAI și STS pentru desecretizarea documentelor CSAT

Ministerul de Interne: informația privind anularea plăților către angajații MAI care au lucrat pe 24 octombrie este falsă

Partenerii noștri