Live

Mai mulți părinți s-au luat la bătaie într-un loc de joacă din Ploiești

Data publicării:
Loc de joacă pentru copii. Foto: Getty Images

Mai mulți părinți s-au luat la bătaie într-un loc de joacă din Ploiești după ce între copiii lor a izbucnit un conflict spontan. Polițiștii au deschis dosar penal pentru lovire sau alte violențe.

Potrivit IPJ Prahova, evenimentul s-a petrecut marți seara într-un parc de pe strada Gheorghe Grigore Cantacuzino din Ploieşti.

"În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, aplanând conflictul, din verificări, stabilindu-se faptul că între două minore cu vârstele de 12, respectiv 14 ani şi doi minori cu vârstele de 8, respectiv 13 ani a avut loc un conflict spontan la locul de joacă, din parc. Ulterior, în conflict au intervenit părinţii minorilor, care şi-au adresat cuvinte jignitoare, lovindu-se reciproc. În urma altercaţiei, nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale", arată sursa citată, potrivit Agerpres.

Persoanele în cauză au fost duse la audieri, faţă de acestea fiind luată măsura sancţionării contravenţionale conform Legii nr.61/1991.

Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fostul șef IPJ Cluj a fost trimis în judecată de DNA în dosarul permisului de conducere

Cadavrul unui bărbat, descoperit într-un apartament din Ploieşti. Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă

World Vision România lansează raportul anual  „Bunăstarea Copilului din Mediul Rural”

Scrisoarea unei adolescente de 15 ani pentru adulți: „Nu vreau să ne vedeți ca pe o amenințare, ci ca pe un pilon în viața voastră”

Partenerii noștri