Ludovic Orban: În fiecare zi va fi un culoar de tranzit prin Ungaria pentru cetățenii români, între orele 21:00 - 5:00
Premierul Ludovic Orban a anunțat, miercuri, că s-a reglementat situația tranzitului cetățenilor români prin Ungaria. Astfel, în fiecare zi, în intervalul orar 21:00 - 5:00, autoritățile maghiare vor deschide un culoar de tranzit pentru cetățenii români din vestul Europei care doresc să revină în țară.
În ceea ce privește transportul de marfă, acesta nu are niciun fel de restricții.
Premierul a precizat că a ajuns la această soluție după o discuție personală cu omologul său din Ungaria, Viktor Orban.
„Am fost informat oficial de faptul că se va reglementa situația cu tranzitul în Ungaria. În ceea ce privește tranzitul pentru transportul de marfă, nu vor mai exista restricții, iar în ceea ce privește transportul de persoane, se va permite în fiecare zi derularea acestui transport de persoane în convoi, între orele 21:00 și 5:00, ora Ungariei, pentru cetățenii care vor să tranziteze Ungaria dinspre Europa de Vest”, a anunțat Ludovic Orban.
În jur de 3.500 de persoane, care rămăseseră blocate la granița dintre Austria și Ungaria, au ajuns în acest fel în România, în noaptea de marți spre miercuri, după ce MAE român a intervenit pe lângă autoritățile maghiare.
Șoferii de TIR NU vor sta 14 zile în carantină, dacă respectă condițiile de protecție
„Știm foarte bine că au existat probleme în Slovenia, au existat probleme pe care le-am avut inclusiv cu transportul de marfă în Serbia. Pot să vă informez că la ora actuală, din toate informațiile oficiale pe care le avem, practic putem spune că fluența transportului de marfă este asigurată și că transportatorii români - care sunt esențiali în asigurarea legăturilor economice cu celelalte țări europene - își vor putea desfășura activitatea în condiții normale. Tot pentru acest obiectiv, împreună cu dl. ministru Bode, am pledat pentru a permite transportatorilor continuitatea în activitate, asigurând condiții speciale de protecție pentru șoferii de TIR-uri, care odată reveniți în țară din transporturi, dacă respectă condițiile de protejare, să poată să reia activitatea fără să aibă obligația de a sta 14 zile în carantină. Sigur, cu respectarea normelor de protecție, cu condinția inexistenței vreunui simptom de contaminare cu coronavirus”, a precizat Ludovic Orban.
Congres medical internațional în Oradea. 11 operații au fost transmise live, simultan, în două spitale
Ludovic Orban: Democrația în România aproape nu mai există. Decizia CCR calcă în picioare voința exprimată de cetățenii români
Ciucă, despre retragerea lui Orban din cursa pentru Cotroceni: Mie îmi pare foarte rău
Momentul în care Ludovic Orban își anunță retragerea din cursa pentru Cotroceni
Români exploatați și transformați în sclavi în Ungaria de un grup infracțional format tot din români. Cum își păcăleau victimele
Atentat terorist dejucat de autoritățile ungare în urma unor informații primite de la serviciile SUA
Medicul ucigaș, adus în România
Protest uriaș la Budapesta
Benzina și motorina, tot mai scumpe în Ungaria
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News