Live

Ludovic Orban, după ce parlamentarii au votat dublarea alocaţiilor: "Nu există resurse financiare. Este un populism ieftin al PSD"

Data publicării:

Ludovic Orban a declarat, joi, că proiectul de lege pentru dublarea alocaţiilor de stat pentru copii este un populism ieftin al PSD care nu are niciun fundament în realitatea economică, deoarece nu există resurse financiare la bugetul de stat, informează Mediafax.

„ Deocamdată este un vot, până intră legea în vigoare mai sunt proceduri constituţionale. Este un populism ieftin al PSD care nu are niciun fundament în realitatea economică, pentru care nu există resurse financiare la bugetul statului. (...) „Noi ne dorim creşterea alocaţiilor, dar această creşterea a alocaţiilor să fie sustenabilă, să ducă într-adevăr la creşterea puterii de cumpărare a alocaţiei, pentru că dacă o facem altfel orice creştere de venit, de salariu în sectorul public, de alocaţie, de creştere a salariului minim, de creştere a pensiilor duce la inflaţie şi până la urmă duce la erodarea puterii de cumpărare şi creşterea nu se face decât pe hârtie, fără ca oamenii să poată să cumpere mai multe din banii pe care îi primesc în plus”, a spus Ludovic Orban, la Radio România Actualităţi.

Premierul a susţinut că PSD a lăsat bugetul de stat „făcut harcea parcea”, cu un deficit de peste 4% din PIB.

„PSD a lăsat bugetul făcut harcea parcea, cu un deficit de peste 4% din produsul intern brut. Mai mult decât atât, prin legile adoptate în perioada guvernării PSD, creşterea cheltuielilor bugetare pe anul 2020 este de peste 22 de miliarde. La această creştere trebuie să facem faţă şi să menţinem în acelaşi timp obiectivul nostru de a reveni cu deficitul sub 3%. Nu avem nici măcar un fundament solid. Noi când am propus majorarea alocaţiilor pentru copii, am făcut acest lucru pentru că nu mai fuseseră majorate din 2015. Majorarea era o majorare pentru care existau resurse financiare la bugetul statului, în conformitate cu predicţiile făcute de guvern. Este clar că PSD a venit cu un proiect fără nici un fel de studiu de impact, fără nici un fel de fundament în realitate economică şi în realitate bugetară şi a reuşit până la urmă să obţină votul pentru acest proiect, fără să ţină cont de situaţia în care se găseşte astăzi România”, a subliniat Orban.

Camera Deputaţilor a votat, miercuri, decizional, iniţiativa legislativă care prevede dublarea alocaţiei pentru copiii între 2 şi 18 ani, sumă care ajunge la 300 de lei, respectiv la 600 de lei pentru copiii cu handicap.

Legea se află la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

Editor web: Vlad Mironescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Guvernul Ciolacu mărește, din nou, alocațiile copiilor: 800 de lei pentru copiii sub 2 ani și peste 300 de lei pentru cei mai mari

Ministrul Muncii anunță că alocațiile pentru copii vor crește de la 1 ianuarie 2025

Când vor fi plătite următoarele alocaţii şi indemnizaţii pentru copii. Anunțul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi

Acte pentru dosarul de alocație pentru copil. Lista documentelor necesare

Partenerii noștri