Live

Klaus Iohannis participă la Consiliul European de la Bruxelles. Se va discuta despre bugetul Uniunii, relaţiile externe şi climă

Data publicării:
sursa foto presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, pe agendă aflându-se subiecte referitoare la viitorul buget multianual al UE pentru perioada 2021 - 2027, combaterea schimbărilor climatice, precum şi relaţiile externe ale Uniunii.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului va participa şi la Summitul Euro în format extins, precum şi la reuniunea Consiliului European - articolul 50, care va avea loc în contextul rezultatelor alegerilor anticipate din Marea Britanie.

În ceea ce priveşte bugetul multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021 - 2027, preşedintele Iohannis va pleda pentru "un buget ambiţios care să asigure realizarea cu succes a obiectivelor Uniunii pentru deceniul viitor".

"Preşedintele Klaus Iohannis va susţine menţinerea unor alocări semnificative pentru Politica de Coeziune şi Politica Agricolă Comună, două politici comunitare esenţiale datorită contribuţiei lor semnificative la sporirea investiţiilor europene şi continuarea procesului de convergenţă la nivel european. Referitor la combaterea schimbărilor climatice, preşedintele României va pleda pentru continuarea eforturilor la nivelul Uniunii pentru definirea măsurilor menite a sprijini tranziţia către o neutralitate climatică, în vederea adoptării Strategiei pe termen lung a Uniunii Europene privind schimbările climatice, în conformitate cu prevederile Acordului de la Paris", precizează Preşedinţia.

Iohannis va susţine că este esenţială o înţelegere comună asupra principiilor şi condiţiilor care să permită statelor membre să contribuie în mod echitabil la obiectivul UE privind o economie circulară şi neutră din punct de vedere al impactului asupra climei.

"Cu privire la procesul de retragere a Marii Britanii din UE, preşedintele României va sublinia importanţa încheierii unui parteneriat viitor ambiţios între Uniunea Europeană şi Regatul Unit, care să reflecte valorile şi interesele comune. Preşedintele Klaus Iohannis va pleda, totodată, pentru menţinerea unităţii la nivelul UE27, pentru a avea o voce unitară şi coerentă în cadrul negocierilor privind relaţiile viitoare. În condiţiile în care Acordul de retragere reprezintă un pas necesar pentru consolidarea încrederii între cele două părţi şi o garanţie pentru asigurarea unor relaţii cât mai strânse între Uniune şi Marea Britanie după Brexit, preşedintele României va evidenţia importanţa nu doar a ratificării Acordului de retragere de către ambele părţi, ci şi a implementării depline a acestuia", arată Administraţia Prezidenţială.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Călin Georgescu i-a cerut lui Iohannis să părăsească funcția: „Este ultimul ceas pentru dumneavoastră”

Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis

Statutul deputaților și senatorilor, modificat. Au fost înăsprite sancțiunile pentru abaterile disciplinare. Ce riscă parlamentarii

Asistenții maternali pot obține atestatul doar dacă au absolvit studii liceale sau învățământul profesional. Legea a fost promulgată

Partenerii noștri