Live

Klaus Iohannis participă la Adunarea Generală ONU de la New York. Șeful statului, invitat de Joe Biden la un summit pe tema pandemiei

Data publicării:
Prima Adunare Generală ONU care se ține în format fizic de la începutul pandemiei. Foto: Profimedia

Președintele Klaus Iohannis va participa în perioada 21-23 septembrie la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), care va avea loc la New York, anunță Administrația Prezidențială. În afara evenimentului principal, Klaus Iohannis va participa și la un summit pe tema răspunsului global la pandemia de coronavirus, la invitația președintelui american Joe Biden.

La sesiunea din acest an a Adunării Generale a ONU, pentru prima dată de la începutul pandemiei de COVID-19, lucrările evenimentului se vor derula cu prezența fizică a șefilor de stat sau de guvern din statele membre ONU.

Potrivit anunțului făcut joi de Palatul Cotroceni, „participarea Președintelui României la această sesiune va constitui o oportunitate de evidențiere a poziției țării noastre cu privire la actualele provocări globale, care necesită soluții comune, solidaritate și cooperare, bazate pe principii democratice solide și respectarea dreptului internațional. Președintele Klaus Iohannis va sublinia importanța ordinii internaționale bazate pe reguli, precum și a unui multilateralism eficient și echitabil, în beneficiul tuturor cetățenilor statelor membre ONU”.

Tema celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale este „Construirea rezilienței prin speranță vizând recuperarea după pandemia de COVID-19, reconstrucția durabilă, răspunsul la nevoile planetei, respectarea drepturilor omului și revitalizarea Organizației Națiunilor Unite”.

Segmentul de dezbateri generale la nivel înalt, unde delegația României va fi condusă de Klaus Iohannis, debutează pe 21 septembrie, fiind cel mai important eveniment internațional anual de diplomație multilaterală, potrivit comunicatului.

Președintele României va susține marți, 21 septembrie 2021, intervenția națională în plenul Adunării Generale, în prima zi a segmentului la nivel înalt al dezbaterilor generale.

Invitat de Joe Biden la un summit pe tema răspunsului la pandemie

Klaus Iohannis va participa, de asemenea, la „Evenimentul Informal la Nivel Înalt privind Acțiunea Transformativă pentru Natură și Oameni”, din data de 22 septembrie 2021.

Totodată, șeful statului va lua parte, la invitația președintelui SUA, Joe Biden, pe 22 septembrie, la Summitul Global pe tema coordonării răspunsului internațional în contextul noului coronavirus (Global COVID-19 Summit: Ending the Pandemic and Building Back Better Health Security to Prepare for the Next), organizat de către acesta.

Președintele Klaus Iohannis va transmite un mesaj prin care vor fi reliefate eforturile țării noastre de combatere a pandemiei, precum și susținerea pentru construirea unei arhitecturi globale rezistente de securitate a sănătății, care să permită gestionarea adecvată a crizelor neprevăzute, se arată în comunicat.

Programul Președintelui României cuprinde, de asemenea, o serie de evenimente formale consacrate în programul fiecărui segment de nivel înalt al Adunării Generale a ONU.

În marja participării la Adunarea Generală a ONU, Președintele Klaus Iohannis, va avea o întâlnire cu reprezentanți ai Organizației American Jewish Committee (AJC).

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Partenerii noștri