Live

VIDEO. Ce au declarat manifestanții anti-Kovesi care au așteptat-o în fața Secției Speciale

Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Laura Codruţa Kovesi are un al doilea dosar deschis la secția specială pentru investigarea magistraților. Este suspectată de procurorii acestei secții că a sprijinit un grup infracţional din care ar fi făcut parte foşti subordonaţi de la DNA Ploieşti. Fosta şefă DNA e acuzată că ar fi ştiut de neregulile lor, dar că nu ar fi luat măsuri. După cinci ore petrecute, joi, în biroul procurorului, Laura Codruţa Kovesi acuză că i-a fost încălcat dreptul la apărare şi că data citării n-ar fi fost, în niciun caz, o coincidenţă.

Aproape cinci ore a stat fosta şefă a DNA în faţa procurorilor care o acuză de trei infracţiuni de corupţie. A vrut îşi facă apărarea în primul dosar în care a fost pusă sub urmărire, dar a aflat că e suspectă într-o a doua anchetă, care vizează activitatea foştilor procurori de la DNA Ploieşti, Mircea Negulescu şi Lucian Onea.

Laura Coduţa Kovesi: „Mi-a adus la cunoştiinţă o învinuire pe care nu pot să v-o descriu pentru că a citit-o o singură dată, că aş fi coordonat un grup organizat în DNA, cu procurori care ar fi făcut trimiteri în judecată. Nu ştiu dacă este o acuzare oficială pentru că procesul-verbal nu era semnat de procuror”.

La sosirea la audieri, Laurei Codruţa Kovesi i-a luat aproape 10 minute să parcurgă un drum de nici 200 de metri, până la intrarea în sediul secţie de investigarea a magistraţilor.

A fost aşteptată la audieri de zeci de camere de luat vederi, dar şi de susţinători şi contestatari.

Reporterul Digi24 a vrut să afle de la manifestanții anti-Kovesi ce nemulțumiri au.

- De ce aţi venit?

- La protest.

- Şi care este poziţia dvs.?

- Nu ştiu ce să vă zic, spune un tânăr.

***

- Cum vedeţi că a trecut de etapele funcţiei de procuror european?

- Ei, vă rog frumos. Acolo se duce şi ăla cu un pantof maro şi unu' negru şi are sciatică, ăla are dosare la el în ţară (n.r. - referire la președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker)... Dimermanul (sic!)  ăla, la fel! (n.r. -  referire probabilă la Frans Timmermans, vicepreşedintele Comisiei Europene) - spune o femeie.

***

- Să vedem şi noi: o condamnă, n-o condamnă. Cum a dus ea la puscărie pe alţii... N-o fi lege şi pentru ea? - explică un bărbat.

***

De teama unor incidente, autorităţile au suplimentat forţele de securitate în zona noului sediu al Secţie Speciale.

„Pe lângă susţinători şi jurnalişti sunt şi foarte multe forţe de ordine, nu mai puţin de 50 de jandarmi, dar şi mai multe echipaje de la poliţia rutieră”, a relatat de la fața locului Cristian Popa, jurnalist Digi24.

Luna trecută, procurorii de la secţia de investigarea a magistraţilor au pus-o sub acuzare pe Laura Codruţa Kovesi pentru trei infracţiuni: abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie minicoasă. Totul în urma unei plângeri a fostului politician Sebastian Ghiţă, care susţine că i-ar fi dat Laurei Codruţa Kovesi aproape 270 de mii de lei pentru aducerea în ţară a condamnatului Nicolae Popa.

Nu am comis niciuna din faptele pentru care s-au formulat aceste acuzaţii!”, susține Laura Codruța Kovesi, fosta șefă a DNA.

A fost a doua citare a fostei şefe a DNA la secţia specială. Prima dată a fost chemată chiar în ziua în care urma să plece la Bruxelles pentru candidatura la şefia Parchetului European. Între timp, echipa editorială a publicaţiei Financial Times publica un articol de susţinere pentru Laura Codruţa Kovesi. Acum, ministrul justiţiei, Tudorel Toader, a trimis cotidianului o scrisoare în care spune că fosta şefă a DNA nu ar trebui numită șef al noului Parchet European.

„Nu am nimic personal cu Laura Codruţa Kovesi. Dar dintre toate dovezile pe care le-am văzut - de la judecători, procurori şi alte surse credibile - ea nu ar trebui numită în această funcţie de importanţă vitală”, susține Tudorel Toader.

„Scrisoarea domnului ministru reflectă exact situația sistemului judiciar din România, este o oglindă a ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani în sistemul judiciar, este asumată de Guvernul României”, a declarat Daniel Suciu, noul ministru al dezvoltării regionale.

Citiți și:  DNA îl contrazice pe Tudorel Toader. Reacție după scrisoarea trimisă „Financial Times” de ministrul justiției

18 dosare penale sunt deschise în acest moment pe numele Laurei Codruţa Kovesi.

Categoric toată acestă campanie are legătură cu candidatura mea!”, conchide fosta șefă a DNA, aspirantă la funcția de procuror-șef al Parchetului European.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Polonia a aderat la Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi

„Vor fi surprize.” Ce spune un fost judecător CCR despre data alegerilor prezidențiale

Ce spune un fost judecător constituțional despre cererile de anulare a alegerilor prezidenţiale de pe masa CCR

Ce spune un fost judecător constituțional despre ședința CCR de azi privind turul I al alegerilor prezidențiale

Partenerii noștri