Video Trei bărbați din Buzău, reținuți pentru trafic de droguri. Vindeau canabis inclusiv adolescenților
Trei bărbați din Buzău au ajuns după gratii sub acuzația de trafic de droguri. Indivizii, spun anchetatorii, vindeau canabis, inclusiv adolescenților. Un al patrulea bărbat a fost plasat sub control judiciar în același dosar.
Rețeaua infracțională ar fi luat naștere în cursul lunii iulie a acestui an.
"Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada iulie-noiembrie, în mod repetat, inculpații au comercializat în mod direct sau în calitate de intermediari diferite cantități de droguri de risc (canabis) către consumatori din județul Buzău, inclusiv minori", transmite DIICOT.
Pentru a proba acuzațiile, marți anchetatorii le-au percheziționat locuințele.
Primarul din Crevedia, Petre Florin, vizat de procurorii DIICOT
Milioane de euro au fost găsite de anchetatori după perchezițiile făcute la casa lui Horațiu Potra
Percheziții de amploare în dosarul mercenarilor coordonați de Horațiu Potra: 12 locuințe vizate
Un mal de pământ s-a prăbușit peste patru muncitori
Operaţiunea „Ghost Gun”
Percheziții de amploare în Republica Moldova. Anchetă privind fapte de corupție în prag de alegeri
Percheziții la sediul Jandarmeriei Bihor: subofițeri bănuiți de fraudă cu certificate medicale. Cu ce scop falsificau documentele
Polițist din Giurgiu, reținut pentru trafic de droguri. În același dosar sunt cercetate alte două persoane
Caz de sclavie la o stână din Covasna: șase persoane exploatate de o familie
"Au fost puse în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Buzău și alte două localități din județ, fiind identificate și ridicate cantitatea de 160 de grame de materie vegetală, 3 grindere, un cântar, 6 telefoane mobile, suma de 2.400 de lei, precum și alte mijloace de probă", se arată în comunicatul DIICOT.
După audieri, 3 dintre indivizi au fost reținuți pentru 24 de ore, iar cel de-al patrulea a fost plasat sub control judiciar. Cu toții sunt cercetați pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și deținere, fără drept, de droguri de risc în vederea consumului propriu.
În cursul zilei de miercuri, cei trei indivizi reținuți vor ajunge în fața judecătorului de la Tribunalul Buzău, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Editor : Izabela Zaharia
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News