Live

Statul trebuie să plătească daune morale unui fost poliţist condamnat pentru trafic de minore. A reclamat că a făcut râie în arest

Data actualizării: Data publicării:

Statul trebuie să plătească daune morale de 12.000 de lei unui fost polițist din județul Timiș, condamnat într-un dosar de trafic de minore. El a reclamat că, în perioada în care a fost ținut în arestul Poliției Timiș, ar fi făcut râie. Decizia nu este definitivă.

O sentință pronunțată de către Judecătoria Timișoara obligă Inspectoratul Județean de Poliție Timiș, precum și Inspectoratul General al Poliției Române să îi achite fostului polițist Ovidiu Gîțan daune morale în valoare de 12.000 de lei, care a reclamat condițiile improprii în care a fost ținut în arestul Poliției Timiș.

Decizia nu este definitivă, fiind atacată cu apel la Tribunalul Timiș.

Totul a început în iunie 2015, când DIICOT Timișoara a destructurat o grupare specializată în traficul de minore, condusă de Paul Mânzu, în care au fost implicate mai multe persoane publice din Timișoara.

Potrivit anchetatorilor, Ovidiu Gițan se număra printre cei care se ocupau de racolarea minorelor, de obicei prin intermediul Facebook, care mai apoi erau exploatate sexual de către membrii grupării.

Anul trecut, polițistul Ovidiu Gițan a fost condamnat la doi ani și opt luni de închisoare cu suspendare, după ce și-a recunoscut faptele, fiind dat afară din cadrul Poliției Timiș.

Între timp, fostul polițist a dat în judecată IPJ Timiș și IGPR, solicitând daune morale în valoare de 15.000 de lei. Ovidiu Gițan a reclamat faptul că a fost nevoit să suporte, pe perioada detenției în arestul IPJ Timiș, fiind reținut la data de 18 iunie 2015, condiții „improprii".

„Camera de deținere avea un geam de dimensiuni mici și greu pătrundea lumina naturală. Camerele aveau o suprafață în jur de 12 mp, având practic la dispoziție un spațiu personal restrâns, existând perioade de timp când stăteau și câte 3 persoane într-o cameră . Condițiile de igienă erau necorespunzătoare, iar instalațiile sanitar-igienice improprii uzului, alterate. Dușul era insalubru și era situat în același spațiu cu WC-ul - în cameră, WC-era unul turcesc și deasupra lui era un capac de duș. WC-ul era acoperit cu sticlă de plastic pentru a preveni infiltrarea șobolanilor, respectiv cu un pet de 2 litri plin cu apă. În cameră era igrasie și WC-ul emana un miros pestilențial, urât, care se resimțea în toată camera. Condițiile de igienă erau necorespunzătoare, saltelele erau vechi, îmbibate de praf, ploșnițe, mirosind a urină, lenjeriile de pat erau murdare", a reclamat Ovidiu Gițan.

Totodată, fostul polițist a susținut că din cauza condițiilor de igienă necorespunzătoare, "a făcut o criză alergică și a fost diagnosticat cu scabie (n.r. râie)".

„Luând în considerare caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice suferite de reclamant, statutul social al reclamantului, urmările produse, instanța consideră că impactul condițiilor de detenție asupra moralului reclamantului au depășit nivelul inevitabil de suferință inerent detenției, atingând nivelul unui tratament degradant care în mod evident a afectat starea de spirit a acestuia", scrie în sentința Judecătoriei Timișoara.

Sursa: Mediafax

Redactare Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Am făcut chimioterapie și histerectomie totală”. Mărturia cutremurătoare a femeii din Constanța, diagnosticată greșit cu cancer

Ce se va întâmpla cu dosarele penale ale lui Trump după alegeri

Prădător sexual din Cluj, prins în flagrant de polițiști. A fost condamnat la 7 ani de închisoare

Dorian Popa este chemat în instanță pentru defăimare. Afaceristul Călin Donca l-a dat în judecată și îi cere despăgubiri uriașe

Partenerii noștri