Live

Situația justiției din România, discutată în Parlamentul European

Data actualizării: Data publicării:

Parlamentul European va dezbate în următoarea sesiune plenară, din februarie, situaţia justiţiei din România, ca urmare a încercărilor PSD şi ALDE de a slăbi justiţia, susține, într-un comunicat, europarlamentarul Siegfried Mureşan. El spune că decizia a fost luată joi în Parlamentul European la Conferinţa preşedinţilor, care îi reunește pe liderii grupurilor politice şi preşedintele Parlamentului.

„Este un semnal clar că încercările PSD şi ALDE de a controla şi slăbi justiţia nu trec neobservate, iar faptul că Parlamentul European a decis să dezbată chiar în a doua sesiune plenară din acest an situaţia justiţiei din România arată îngrijorarea serioasă existentă la nivelul Uniunii Europene faţă de încercările de slăbire a sistemului de justiţie din România. Pe tot parcursul anului 2017, Guvernele României conduse de PSD şi ALDE şi majoritatea din Parlamentul României au încercat să convingă lumea civilizată că cei 500.000 de români care au ieşit în stradă la începutul anului trecut ca să protesteze împotriva corupţiei au greşit şi că politicienii care propun slăbirea justiţiei au dreptate. Nu au putut convinge pe nimeni cu asemenea manevre de dezinformare”, afirmă europarlamentarul, citat de News.ro.

El mai spune că Uniunea Europeană va fi întotdeauna de partea cetăţenilor cinstiţi în lupta cu politicienii care încearcă să slăbească justiţia şi să acţioneze împotriva intereselor oamenilor. 

„Legalizarea hoţiei în România este un risc pentru securitatea cetăţenilor europeni în condiţiile în care ţara noastră participă la libera circulaţie a persoanelor, a mărfurilor, serviciilor şi capitalului din spaţiul european. De aceea, Uniunea Europeană nu permite nicio breşă în sistemul de justiţie din nicio ţară membră fiindcă aceasta ar deveni un risc major pentru întreaga Uniune. Nu poţi să te transformi într-un stat mafiot şi să rămâi membru al UE, asta trebuie să înţeleagă grupurile de interese din PSD şi ALDE!”, adaugă Siegfried Mureşan.

Eurodeputatul face parte din grupul popularilor europeni.  Membru PMP, el a fost unul dintre numele propuse ca premier de fostul președinte Traian Băsescu la consultările de miercuri de la Cotroceni care au precedat desemnarea Vioricăi Dăncilă, europarlamentar PSD, pentru funcția de prim-ministru.  

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Parlamentul European a validat-o pe Roxana Mînzatu ca vicepreşedinte al Comisiei Europene

Volodimir Zelenski se adresează Parlamentului European la împlinirea a 1000 de zile de la invazia Rusiei

Extrema dreaptă germană, AfD, cere ca Trump să ia cuvântul în Parlamentul European. Ce ar trebui să spună președintele ales al SUA

Blocaj în PE, la avizarea vicepreședinților noii Comisii Europene între care se află și Roxana Mînzatu. Ce urmează

Partenerii noștri