Live

Șefa ICCJ: Toți judecătorii să motiveze până în septembrie deciziile din dosarele penale

Data actualizării: Data publicării:

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, a informat că le-a cerut tuturor judecătorilor să profite de vacanţa instanţelor şi să termine până la 1 septembrie redactarea motivărilor în dosarele penale, în caz contrar urmând să sesizeze Inspecţia Judiciară.

Foto: Agerpres

„Paleta de activitate de judecată a judecătorilor de penali este extrem, extrem de largă. Este asta o justificare pentru o întârziere nu prea mare a redactărilor. Din punctul meu de vedere, este imposibil la Înalta Curte, cel puţin, să respecţi termenul de motivare de 30 de zile. S-au luat tot felul de măsuri administrative, în prezent a fost redus mult numărul de dosare care au fost întârziate la motivare. Am acordat termen până la 1 septembrie tuturor să profite de vacanţa judecătorească şi să-şi termine stocul de dosare de redactat. În caz contrar, or să suporte consecinţele legii, respectiv voi sesiza Inspecţia Judiciară, lucru pe care l-am mai făcut şi în alte situaţii, nu ar fi o noutate pentru ei”, a declarat Tarcea, într-un interviu acordat Realitatea TV, citat de Agerpres.

În prezent, la Instanţa supremă sunt în aşteptare motivări ale deciziilor de condamnare sau achitare în dosare importante în care sunt implicaţi, printre alţii, Liviu Dragnea, Călin Popescu-Tăriceanu, Victor Ponta, Elena Udrea, Alina Bica, Radu Mazăre, Dan Şova, Constantin Niţă.

Tot mai multe dosare nemotivate la timp

Zeci de mii de dosare zac uitate în fişetele instanţelor din întreaga ţară, imediat ce procesele se încheie, deşi judecătorii ar trebui să motiveze hotărârile luate. Tot mai multe motivări sunt redactate cu întârziere, potrivit datelor strânse an de an de Inspecţia Judiciară. Asta întârzie judecarea căilor de atac, dacă vorbim despre decizii pe fond, sau recuperarea prejudiciilor, dacă este vorba despre hotărâri definitive.

Inspecţia Judiciară verifică, an de an, situaţia motivării sentinţelor. Rapoartele vizează situaţia la nivel naţional, cu excepţia Curţii supreme, de la finalul anului trecut. Iar în ultimii trei ani, numărul dosarelor cu restanţe la motivări a crescut, depăşind 60.000 la finalul lui 2017.

Aproape jumătate dintre dosarele întârziate sunt la instanţele din raza Curţii de Apel Bucureşti, cea mai mare din ţară. Printre ele, cazuri celebre.

„Dosarul retrocedărilor din Constanţa, în care Radu Mazăre a fost condamnat, în primă instanţă, la patru ani de închisoare cu suspendare, s-a judecat timp de nouă ani la Curtea de Apel Bucureşti. Sentinţa, pronunţată în iulie anul trecut, nu a fost motivată nici până astăzi”, relatează Andreea Georgescu, jurnalist Digi24.

Cazul fostului primar Neculai Onţanu, în care acum un an un alt judecător de la Curtea de Apel Bucureşti a constatat că faptele sunt prescrise, este de asemenea încă nemotivat.

„Judecata pe fond în dosarul lui Vasile Blaga a durat aproximativ cinci luni. De la pronunţarea sentinţei de achitare şi până acum a trecut de două ori mai mult timp, iar motivarea încă nu a fost făcută publică”, transmite Andreea Georgescu, jurnalist Digi24.

În total, judecătorii din Capitală şi judeţele vecine aveau peste 29.000 de dosare restante la motivat. Pe locul doi, cu aproape 5.000 de dosare, este Curtea de Apel Cluj, iar pe trei sunt instanţele din Constanţa.

Întârzierea nejustificată a unui număr mare de motivări este abatere disciplinară, conform legii. În ultimii trei ani, 34 de judecători au fost sancţionaţi cu avertisment, reducerea salariului sau chiar excluderea din magistratură, după ce au lăsat nemotivate sute de dosare.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Înalta Curte: Pensiile anticipate parțiale ale românilor care au locuit în zone poluate nu pot fi recalculate

Decizia de revizuire a pedepsei Elenei Udrea în dosarul Gala Bute, amânată din nou. Când va fi următorul termen

Ce spune Ciolacu despre vânătoarea cu Hayssam și pescuitul cu Dragnea. „Când mi-a venit controlul la arme, am văzut cât de ruginită e”

Nicuşor Dan a câştigat definitiv procesul cu ANI. Raportul prin care a fost declarat în conflict de interese, anulat

Partenerii noștri