Live

Șefa ICCJ, replică usturătoare pentru Tăriceanu: Există o coadă mare la demisii. Acord prioritate

Data actualizării: Data publicării:

Cristina Tarcea, președintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reacţionează după ce Tăriceanu şi Dragnea au criticat-o pentru că a mers la Cotroceni la consultările preşedintelui cu magistraţii. Referitor la demisia cerută de şeful Senatului, Cristina Tarcea a precizat că există o coadă atât de mare, încât probabil o să-i vină şi ei rândul, doar că ea acordă prioritate la coadă. Şefa Curţii Supreme l-a înţepat astfel pe Tăriceanu, care a sărit rândul la Permise în urmă cu doi ani.

Îmi vine puţin să zâmbesc atunci când unii încearcă să îmi dea lecţii despre drepturile omului. În secolul 21 aud declaraţii în care se dau directive judecătorilor cum şi ce să facă. În secolul 21 aud declaraţii că ar trebui reîncriminate insulta şi calomnia, aud declaraţii în spaţiul public că ar trebui desfiinţate hotărâri judecătoreşti irevocabile”, a declarat Cristina Tarcea, vineri dimineață.

Întrebată dacă România este pregătită să respecte obligaţiile pe care și le-a asumat pe plan internaţional, șefa instanței supreme a răspuns: „Acesta era sensul discuţiilor şi declaraţiile pe care le-am făcut şi care probabil au provocat atâtea manipulări şi atâtea speculaţii.”

Eu nu comentez declaraţiile politicienilor, lumea trebuie să fie foarte conştientă de faptul că judecătorii, toţi, au suficientă verticalitate ca să nu fie influenţaţi în soluţiile lor de declaraţii şi să judece numai potrivit probelor din dosar”, a adăugat Cristina Tarcea.

În ceea ce privește modificările din Justiție prin ordonanțe de urgență, ea a spus că „OUG este rezultatul unei atribuţii de delegare legislativă conferită Guvernului, dar nu operează în orice condiţii”.

„Ar exista o urgenţă justificată doar pentru implementarea deciziilor CCR care nu au fost implementate prin măsuri legislative, dar ăsta nu este un pretext pentru a profita de aceste decizii pentru a adopta şi alte măsuri care nu au făcut obiectul analizei CCR”, a subliniat Tarcea.

Referitor la cerea președintelui Senatului de a demisiona, Cristina Tarcea a răspuns: „Vreau să vă spun că în ceea ce priveşte datul demisiei, există o coadă atât de mare la care sunt aliniate atât de multe persoane, probabil când o să îmi vină şi mie rândul, probabil mi-o voi da. Acord întotdeauna prioritate la coadă.”

Tocmai am povestit. Din păcate în secolul 21 ajung declaraţii care erau făcute în secolul 20. Orice ratificare a unui act internaţional e binevenită, dar nu fără a face un serios studiu de compatibilitate, pentru că consecinţele vor fi acelea pe care le vedeţi şi astăzi”, a menționat președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Răspunsul preşedintelui ICCJ vine în contextul în care, în urmă cu doi ani, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost filmat intrând în sediul Serviciului Permise Auto pe uşa din spate, înainte de deschiderea programului, iar oamenii aşteptau la coadă.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Legea prin care persoanele fizice autorizate pot deveni SRL, neconstituțională. Explicația oferită de CCR

Înalta Curte: Pensiile anticipate parțiale ale românilor care au locuit în zone poluate nu pot fi recalculate

Decizia de revizuire a pedepsei Elenei Udrea în dosarul Gala Bute, amânată din nou. Când va fi următorul termen

Legea care prevede burse de performanţă doar pentru elevii din şcolile de stat, declarată neconstituţională. Cum explică CCR decizia

Partenerii noștri