Live

Rețea de prostituție destructurată. O familie din România aducea în Franţa tinere care treceau mai întâi prin Germania

Data publicării:
Un român, considerat cel mai periculos agresor sexual din Spania, a fost condamnat la aproape 300 de ani de închisoare Foto: Getty Images

O familie din România aducea în Franţa tinere care erau obligate să se prostitueze în apartamente de la periferia Parisului, după ce acestea treceau prin bordeluri din Germania pentru a fi "formate", a anunţat joi poliţia judiciară franceză, precizând că reţeaua de proxeneţi a fost destructurată în această săptămână, relatează AFP.

Zece persoane au fost reţinute luni în această afacere, patru în Franţa şi şase în România, a declarat pentru AFP Elvire Arrighi, şefa Oficiului central pentru combaterea traficului de fiinţe umane, transmite Agerpres. Nouă dintre ele au fost plasate în detenţie preventivă şi una sub control judiciar.

Ancheta, declanşată în aprilie 2019, a permis identificarea a şapte victime, tinere cu vârste între 20 şi 30 de ani. Potrivit mărturiilor lor, reţeaua, cărora trebuiau să le verse "toate câştigurile lor", a funcţionat "trei sau patru ani", a explicat comisarul.

Citește și: Opt români, audiați într-un dosar de turism sexual în Franța

Dintre cei implicaţi, mulţi erau membri ai aceleiaşi familii. În fruntea reţelei era un cuplu, ai cărui copii erau "braţul armat", a mai spus Elvire Arrighi. Aceşti tineri "supervizau" reţeaua în Franţa şi în Germania şi le "seduceau" pe tinere, înainte de a le constrânge să se prostitueze.

Ei reuşeau să le convingă pe tinere să părăsească România sub pretextul unei "vieţi mai bune".

Proxeneţii le duceau pe tinere mai întâi în bordeluri din Germania, pentru "a le forma pentru prostituţie". Apoi erau duse în apartamente de la periferia Parisului, unde erau obligate să se prostitueze.

Unele dintre ele şi-au lăsat copiii în România, în mâinile cuplului care conduce reţeaua. "Puţin câte puţin se făceau ameninţări asupra copiilor, dacă ele nu munceau suficient", a spus comisarul.

În timpul percheziţiilor au fost găsiţi 4.000 de euro. De asemenea, două apartamente vor fi confiscate de justiţie, a precizat ea.

Această anchetă, efectuată atât în Franţa, cât şi în România, a putut fi dusă la bun sfârşit datorită unei "echipe comune de anchetă", un instrument juridic european, datorită căruia magistraţii şi serviciile de poliţie pot să facă schimb de informaţii şi să le integreze în anchetă, a mai spus Elvire Arrighi.

Editor : Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Bonusurile și salariile managerilor de la Volkswagen vor fi reduse în următorii ani (presă)

Guvernul Germaniei promite o anchetă rapidă a erorilor în prevenirea atentatului de la Magdeburg. Suspectul e acuzat de crimă

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius: „Putin ne cunoaște, știe cum să ne deranjeze. Ignorând amenințarea, nu o facem mai mică”

Submarine, rachete, artilerie. Bundestagul aprobă planuri de achiziții pentru Apărare în valoare de 21 de miliarde de euro

Partenerii noștri