Live

Procurorul general îl critică pe Tudorel Toader

Data publicării:

Procurorul general al României îl acuză pe ministrul Justiţiei că nu a respectat procedurile atunci când a cerut revocarea din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi. Augustin Lazăr explică, într-un interviu acordat Agerpres, că regulamentul CSM cuprinde reglementări clare legate de evaluarea managementului unui procuror şef, reglementări de care Tudorel Toader nu a ţinut cont, el prezentând propria evaluare. În opinia magistratului, decizia ministrului este la limita încălcării separaţiei puterilor în stat. Procurorul general a criticat şi o serie de modificări ale legilor justiţiei.

Procurorul general consideră că ministrul Justiţiei nu ar fi trebuit să treacă peste procedura de revocare detaliată în regulamentul CSM, care presupune verificări ale Inspecţiei Judiciare, o analiză a Secţiei pentru procurori a Consiliului, dar şi posibilitatea unei contestaţii la Curtea Supremă.

Augustin Lazăr, procurorul general al României: Executivul să se erijeze în acelaşi timp în denunţător şi apoi în evaluator, în judecător al situaţiei, pentru a cere în continuare revocarea unui magistrat cu funcţie de conducere. Răspunsul nostru este că nu poate, fiindcă ar trece linia roşie a separaţiei puterilor în stat.

În timpul discuţiilor din Secţia pentru Procurori, când a fost audiată Laura Codruţa Kovesi, ministrul Justiţiei i-a dat o replică acidă procurorului general.

Tudorel Toader, ministrul Justiţiei: Nu bănuiesc că nu acceptaţi, indiferent de parti-pris-uri, faptul că o competenţă dată prin lege ministrului Justiţiei, nu poate fi anulată printr-un regulament, indiferent al cui e.

Augustin Lazăr a criticat, în interviul acordat Agerpres, şi unele modificări ale legilor Justiţiei. Magistratul a precizat că, deşi ele au trecut de controlul CCR, asta nu înseamnă că sunt oportune. Cel mai relevant exemplu - înfiinţarea secţiei speciale pentru investigarea judecătorilor şi procurorilor.

Augustin Lazăr, procuror general al României: Ne-am întoarce cu circa 27 de ani în urmă. Nu poţi cerceta în acelaşi loc accidente de circulaţie, cu abandon de familie, cu denunţurile inculpaţilor din penitenciare, ale condamnaţilor definitiv, că nu li s-au administrat toate probele pe parcursul procesului penal, cu corupţia şi cu alte şi alte lucruri imaginabile şi neimaginabile, pentru care se depun plângeri penale împotriva procurorilor.

Procurorul general a explicat şi că Ministerul Public s-ar putea confrunta cu o adevărată criză de personal dacă intră în vigoare reducerea vechimii pentru pensionare. 40% din procurori ar putea pleca din sistem, asta în contextul în care o altă propunere validată de Curte dublează perioada de pregătire a viitorilor magistraţi.

Citiți AICI interviul integral

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O celebră ciocolată elvețiană se află în centrul unui proces colectiv în SUA. Metale grele, printre ingrediente

Un aliat important al lui Trump se opune publicării unui raport asupra viitorului ministru al Justiţiei. De ce este acuzat Matt Gaetz

Comisia Europeană dă în judecată România și Bulgaria pentru poluare. Nu tratăm corespunzător apele urbane reziduale

ÎPS Teodosie poate fi judecat în dosarul în care este acuzat de cumpărare de influenţă, a decis Curtea de Apel Constanța

Partenerii noștri