Live

Procuror din Craiova trimis în judecată pentru că ar fi furat bijuterii depuse ca probe într-un dosar

Data publicării:
Mai multe bunuri, printre care un inel, sustrase de un procuror dintr-un dosar. Imagine ilustrativă. Foto: Profimedia Images

Un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova a fost trimis în judecată, fiind acuzat de abuz în serviciu și sustragerea sau distrugerea de înscrisuri. Acesta ar fi furat mai multe bunuri depuse ca probe într-un dosar, între care și un inel. 

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție au dispus trimiterea în judecată a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și sustragerea sau distrugerea de înscrisuri.

Conform rechizitoriului, acesta, în calitate de procuror de caz la DIICOT Craiova, și-ar fi însușit un inel depus ca probă într-un dosar.

„Cu ocazia instrumentării unui număr de 7 dosare și-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu prevăzute de Codul de procedură penală, prin aceasta cauzând o pagubă persoanelor din patrimoniul cărora au fost ridicate sume de bani și bijuterii, precum și o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale acestor persoane și ale DIICOT, pentru a obține pentru sine un folos necuvenit, constând în sumele și obiectele de podoabă care nu s-au mai regăsit ca mijloace materiale de probă, bunuri ori sume asupra cărora s-ar fi aplicat măsuri asigurătorii în contextul urmăririi penale efectuate și în însușirea unui inel depus ca mijloc de probă de către un martor”, se arată în comunicat.

Totodată, inculpatul ar fi sustras și distrus o filă a unui proces verbal de percheziție domiciliară, „în care se precizează că în camera persoanei cercetate a fost găsită suma de 2700 lei, iar asupra acesteia suma de 1600 euro, sume de bani care s-au ridicat în vederea cercetărilor”.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat din Craiova a fost reținut pentru că a incitat la ură și violență față de evrei și a folosit simboluri legionare

Focar de râie într-un centru de bătrâni din Dolj. Mărturii cutremurătoare despre suferința îndurată de angajați și pacienți deopotrivă

Incendiu la o fabrică de materiale de construcții din Craiova. Autoritățile au emis o avertizare RO-ALERT

Prețuri piperate în târgurile de Crăciun. Cât costă un langoș Dubai sau șoriciul și jumările de România. „Foarte scump! Exagerat!”

Partenerii noștri