Live

Poliţist trimis în judecată pentru folosirea abuzivă a bastonului

Data publicării:

Un agent de poliţie a fost trimis în judecată de procurorii din Botoşani pentru două infracţiuni de purtare abuzivă. El este acuzat că anul trecut a intervenit pentru aplanarea a două scandaluri şi că a lovit cu bastonul din dotare persoana care a provocat conflictul, anchetatorii stabilind că a folosit bastonul în afara procedurii regulamentare.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, prima faptă de care este acuzat poliţistul a avut loc în 28 aprilie 2017. Astfel, agentul de poliţie a intervenit pentru aplanarea unui scandal, iar la un moment dat a agresat cu bastonul din dotare persoana care a provocat conflictul, victima având nevoie de aproximativ o săptămână de îngrijiri medicale.

Cea de-a doua faptă a avut loc în 24 iunie 2017, când agentul de poliţie a fost solicitat să intervină la un alt scandal la domiciliu. Şi de această dată, el l-a agresat cu bastonul pe cel care a provocat conflictul. În urma loviturilor primite, victima a avut nevoie de 40-50 de zile de îngrijiri medicale.

Anchetatorii au stabilit că în cele două cazuri agentul de poliţie a folosit bastonul în afara procedurii regulamentare.

El a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani pentru două infracţiuni de purtare abuzivă.

Sursa: News.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Deputații taiwanezi au făcut din nou scandal în Parlament. Au construit baricade și s-au stropit cu apă

Bătaie între jandarmi într-un restaurant din București. Unul dintre ei a ajuns în comă la spital

Bătaie între cinci bărbați în fața unui club din Timișoara. De la ce ar fi pornit conflictul

Un poliţist din Târgu Jiu a folosit pistolul din dotare în timpul unui scandal cu soţia sa. A fost deschis dosar penal

Partenerii noștri