Live

Plângere penală depusă de Cosma împotriva unor procurori DNA

Data publicării:

Fostul deputat Vlad Cosma a depus la Parchetul General o plângere penală împotriva a patru procurori de la DNA Ploieşti, printre care Lucian Onea şi Mircea Negulescu, pe care îi acuză de săvârşirea infracţiunilor de compromiterea intereselor justiţiei, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, abuz în serviciu şi constituire de grup infracţional organizat.



Potrivit unor oficiali ai Parchetului General, plângerea a fost depusă vineri şi îi vizează pe procurorii Lucian Onea, Giluela Diaconu, Alfred Savu şi Mircea Negulescu (exclus recent din magistratură), transmite Agerpres.

În urma acestei plângeri, luni a fost înregistrat un dosar pe rolul Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului General.

Postul Antena 3 a difuzat duminică seara o înregistrare, în care fostul deputat PSD Vlad Cosma susţine că procurorii Mircea Negulescu şi Lucian Onea au încercat să "inventeze dosare în baza unor probe fabricate" unor importanţi oameni politici şi de afaceri, printre care şi lui Sebastian Ghiţă.

În replică, DNA a difuzat luni un comunicat de presă în care spune că Vlad Cosma a prezentat denaturat situaţia, folosindu-se de colaje ale unor înregistrări pe care le-a realizat personal.

De asemenea, DNA susţine că persoane din anturajul lui Vlad Cosma s-au prezentat în mod repetat la DNA Ploieşti, cerându-le procurorilor să facă demersuri astfel încât să îi creeze o situaţie juridică favorabilă tatălui său, Mircea Cosma, trimis în judecată pentru corupţie. În acest sens, DNA a dat publicităţii două înregistrări în care persoane din anturajul familiei Cosma discută cu un poliţist şi un procuror de la DNA Ploieşti.

Persoanele respective, mai spune DNA, au atras atenţia procurorilor că, în caz contrar, vor fi difuzate la diverse posturi de televiziune înregistrări video din anchetele acestora, constând în montaje, colaje special realizate pentru compromiterea procurorilor şi ofiţerilor de poliţie care au instrumentat dosarele în care au fost trimişi în judecată Vlad Cosma, Mircea Cosma şi Sebastian Ghiţă.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de DNA în dosarul Economatul. Ce acuzații i se aduc

Kelemen Hunor: Arătarea cu cătuşe a primarului din Târgu Mureş „transmite un mesaj pe care nu îl putem accepta”

Anchetă DNA la Primăria Iaşi privind achiziţiile de cărbune pentru încălzirea oraşului. Ce spune primarul Mihai Chirica

Primarul din Târgu Mureș, Zoltan Soos, a fost reținut de procurorii DNA. Ce acuzații îi aduc procurorii anticorupție

Partenerii noștri