Live

Patru bulgari și un român, trimiși în judecată de DNA pentru o fraudă cu fonduri europene de 25 milioane euro

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Agerpres

Direcția Națională Anticorupție a trimis, luni, în judecată patru cetățeni bulgari și un român pentru o presupusă fraudă cu fonduri europene, în valoare de peste 25 de milioane de euro. Banii au venit de la Uniunea Europeană și erau pentru plata de alimente pentru persoanele defavorizate. Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel București. În plus, din acest dosar a fost disjuns unul în care este cercetată infracțiunea de spălare a banilor.

Cei cinci inculpați au fost trimiși în judecată în stare de libertate:

  • IVAN GEORGIEV TANEV (în lipsă) și MILA IVO GEORGIEVA, cetățeni bulgari care controlau în fapt o societate comercială din Bulgaria, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave,
  • SNEZHINKA ATANASOVA STOYKOVA, avocat în baroul Sofia și STEFKA KRASIMIROVA STOEVA, persoană ce reprezenta pe teritoriul României societatea bulgărească, fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave,
  • GĂZDAC SORIN ADRIAN, administrator al unei societăți comerciale românești, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave.

Astfel, potrivit DNA, în contextul implementării Planului Anual de Distribuție de Alimente pentru persoane defavorizate (PEAD 2012), finanțat cu fonduri europene, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) a încheiat cu o firmă din Bulgaria, două contracte privind achiziționarea de făină albă de grâu și ulei de floarea soarelui.

Contractele respective au fost încheiate în urma unor proceduri de atribuire prin licitații deschise cu depunerea ofertelor on-line în aplicația informatică SEAP.

Prin cele două contracte, firma din Bulgaria se angaja să livreze cantitatea de 36.250 tone făină albă de grâu, ambalată în pachete de 1 kg, respectiv cantitatea de 17.170.070 litri de ulei de floarea soarelui, îmbuteliat în sticle de 1 litru.

„În acest context, inculpații Ivan Georgiev Tanev și Mila Ivo Georgieva (persoane care controlau în fapt firma din Bulgaria) au determinat-o pe inculpata Snezhinka Atanasova Stoykova, ce reprezenta societatea în relațiile cu autoritățile din România, să depună o serie de documente false, inexacte reprezentând date tehnice și financiare, informații privind bonitatea firmei, situația livrărilor de produse efectuate în ultimii trei ani, certificate privind inexistența datoriilor, documente pe baza cărora firma bulgară a câștigat licitațiile de atribuire a celor două contracte. O parte dintre documentele aferente derulării contractelor au fost semnate și de inculpata Stefka Krasimirova Stoeva”, arată DNA în rechizitoriu.

Potrivit procurorilor, „în demersurile lor infracționale, cetățenii bulgari au fost ajutați de inculpatul Găzdac Sorin Adrian care a emis o ofertă către societatea bulgărească, în care a atestat în mod fraudulos că, prin intermediul firmei sale, poate livra cantitatea de 37.000 de tone de făină albă de grâu (ambalată în pachete de 1 kg), la prețul de 235 EUR/tonă. Ulterior, această ofertă a fost depusă din partea societății bulgare la A.P.I.A. în cadrul derulării de către această instituție a procedurii de licitație”.

„În temeiul celor două contracte, deși firma bulgară a primit în avans, de la A.P.I.A. suma totală de 18.926.709 euro și cantitatea totală de 63.152,774 tone cereale (orz) din stocurile de intervenție ale Uniunii Europene, în valoare de 6.398.007 euro, fără TVA (ca plată în natură în schimbul făinii pe care firma bulgară se angajase să o livreze), nu a livrat decât cantități mici de făină albă de grâu (aproximativ 30% din cantitatea totală pe care o avea de livrat), respectiv de ulei de floarea soarelui (aproximativ 3% din cantitatea totală pe care o avea de livrat)”, mai arată procurorii anticorupție.

Potrivit sursei citate, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 45.159.037,29 euro, reprezentând prejudiciul aferent celor două contracte de livrare a făinii și a uleiului de floarea soarelui, plus dobânzi și penalități.

„Prin același rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor într-un dosar distinct sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare a banilor, având în vedere că sumele de bani obținute de firma din Bulgaria de la A.P.I.A. (direct sau din vânzarea orzului de intervenție) în temeiul contractelor de furnizare de făină albă de grâu și ulei de floarea soarelui, au fost transferate succesiv prin mai multe conturi bancare deschise în afara teritoriului României pentru a ascunde originea ilicită a acestora, respectiv pentru a ascunde adevărații beneficiari ai acestora”, mai arată DNA.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

MAI a dat asigurări că vor exista doar „controale aleatorii și inopinate” la granițele cu Bulgaria și Ungaria de la 1 ianuarie 2025

Bulgaria introduce controale la granița cu România timp de șase luni, de la 1 ianuarie

O „eroare” a UNEFS a lăsat fără bani zeci de studenți premiați la un concurs cu fonduri europene

Partenerii noștri