Patronul unei mari firme de construcții, trimis în judecată de DNA
Procurorii DNA au dispus, miercuri, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a omului de afaceri Petre Badea, la data faptelor administrator al Aedificia Carpați SA. Acesta este acuzat de cumpărare de influență și evaziune fiscală. Totodată, DNA a trimis în judecată firma Aedificia Carpați.
Anchetatorii susțin că Petre Badea, în perioada 2010–2012, ar fi oferit unui membru al Parlamentului României (în prezent decedat) echivalentul în lei al sumei de 3.845.000 de euro, din care a remis suma de 6.999.067 de lei (echivalentul a 1.275.000 de euro), pentru ca acesta să-și folosească influența pe care o avea asupra unor înalți funcționari publici din cadrul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național.
Funcționarii trebuiau, îm schimb, să se asigure că sunt plătite lucrările pe care Aedificia Carpați SA le efectua în cadrul unor contracte de reabilitare a unor instituții publice culturale din București.
„Ca urmarea a semnării, între statul român și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, a două acorduri-cadru de împrumut pentru executarea unor proiecte privind reabilitarea monumentelor istorice din România, între Ministrul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național și inculpata Aedificia Carpați SA, reprezentată de către inculpatul Badea Petre, fuseseră încheiate mai multe contracte de execuție a unor lucrări. Inculpatul Badea Petre și persoana respectivă au convenit ca plata acestei sume de bani să fie disimulată sub forma unui contract de consultanță pe care inculpata Aedificia Carpați SA urma să îl încheie cu o societate de avocatură, lucru care s-a și întâmplat. Ulterior, suma de bani a fost retrasă din cont și predată în numerar parlamentarului, în mai multe tranșe”, explică procurorii.
DNA mai susține că valoarea obligațiilor fiscale neplătite la bugetul de stat de către Aedificia Carpați SA este de 2.257.763 de lei (din care 1.354.658 de lei taxă pe valoare adăugată și 903.105 lei impozit pe profit), sumă cu care Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în cauză, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii.
În cauză, s-a dispus luarea măsurilor asiguratorii, prin instituirea sechestrului, asupra bunurilor imobile și mobile aflate în posesia ori proprietatea inculpaților Badea Petre și Aedificia Carpați SA, până la concurența sumei de 2.257.764 de lei (cu privire la prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală).
„La data de 25 mai 2018, inculpata Aedificia Carpați SA a consemnat la o unitate bancară, pe seama și la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție, întreaga sumă asupra căreia s-a dispus sechestrul”, mai anunță DNA.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News