Live

O treime din angajații penitenciarelor vor rămâne acasă începând de luni. ANP: Nu va fi afectată siguranța locurilor de deținere

Data actualizării: Data publicării:
Foto: GettyImages

O treime din angajații penitenciarelor vor rămâne acasă începând de luni și vor primi sarcini care pot fi îndeplinite de la domiciliu, transmite Administrația Penitenciarelor.

Măsura se aplică în toate penitenciarele și este luată în contextul epidemiei de coronavirus.

Astfel, 30% din personalul care lucrează în program normal de lucru (8h/zi), cu excepţia celor care fac parte din sectoarele operativ, medical şi de intervenţie psihosocială, va rămâne la domiciliu, în baza unei planificări aprobate de directorul fiecărei unităţi.

Personalul desemnat în procentul de 30% poate primi, în intervalul de timp alocat programului de lucru al unităţii, sarcini profesionale care pot fi îndeplinite de la
domiciliu.

Prezenta măsură nu aduce atingere siguranţei locurilor de deţinere sau misiunilor specifice şi promovează conduita preventivă asumată de instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională. Subliniem faptul că, la acest moment, în sistemul penitenciar nu sunt înregistrate cazuri de îmbolnăviri cu virusul SARS-CoV-2 (noul Coronavirus responsabil pentru COVID-19), transmite ANP.

Redactare G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Studiu Eurostat: România înregistrează cel mai mare declin de pe piața de muncă din UE

Administrația Penitenciarelor anunță că peste 91% din deținuți vor vota în turul doi al alegerilor prezidențiale

Șase din 10 români sunt nemulțumiți la locul de muncă. Ce îi deranjează cel mai des pe angajați: „M-a făcut să demisionez”

Olanda începe eliberarea anticipată de deţinuţi din cauza lipsei de locuri în închisori

Partenerii noștri