Live

Un militar care a împușcat un câine, condamnat cu suspendare și un loc „călduț” pentru muncă în folosul comunității

Data actualizării: Data publicării:

Un militar din Constanța, care a împușcat un câine, a fost condamnat la un an și trei luni de închisoare cu suspendare și să muncească în folosul comunității la Inspectoratul Școlar sau la Agenția Județeană de Ocupare și Formare, potrivit Mediafax.

Plutonierul Marian Liviu Apostol și-a recunoscut fapta, în baza unui acord de recunoaștere încheiat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București.

Cazul a fost judecat de Tribunalul Militar București, care a decis ca bărbatul, militar în cadrul U.M. 02151 Ovidiu, cercetat pentru practicare a tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive, rănire sau schingiuire a animalelor și de uz de armă fără drept, să fie condamnat la un an și trei luni de închisoare cu suspendare.

„Stabileşte inculpatului pedeapsa de un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de armă fără drept. (...) Stabileşte inculpatului pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de rănire a sau schingiuire a animalelor. (...) Stabileşte inculpatului pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de practicare a tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive. (...) Constată că faptele săvârşite se află în concurs formal şi (...) aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de un an închisoare, la care adaugă un spor de trei luni închisoare reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. (...) Amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”, se arată în decizia din 31 decembrie 2019 a Tribunalului Militar București.

Citiți și: 
Oana Pellea, despre animalele ucise și chinuite: Sunt legi care nu se aplică, sau dacă se aplică, pedepsele sunt minime

Pe durata termenului de supraveghere, militarul trebuie să facă muncă voluntară timp de 60 de zile, în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Constanța sau a Agenției Județene de Ocupare și Formare.

Militarul din cadrul U.M. 02151 Ovidiu a fost acuzat că în 2016 a împușcat de la geamul apartamentului său un câine aflat pe o stradă din Constanța. Deși inițial a negat faptele, apoi a recunoscut, mai ales că expertiza balistică îl incrimina direct.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un cetățean american a fost condamnat în Rusia la 15 ani de închisoare. Ce acuzații i-au adus procurorii

Sentință definitivă în cazul Mario Iorgulescu: noua condamnare este cu cinci ani mai mică decât pedeapsa anulată de Înalta Curte

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy, condamnat definitiv pentru corupţie şi trafic de influenţă

Un șef de tren a obligat un ofițer rus să-și plătească bagajul suplimentar. Acum va fi trimis pe front, drept pedeapsă

Partenerii noștri