Martor, în timpul procesului lui "Dragnea-Dumnezeu": Tuturor le e teamă de el
Mirela Chera, fost şef Serviciu Asistenţă Socială, martor în dosar, a declarat, în noiembrie anul trecut, în faţa magistraţilor, că social-democraţii angajaţi la DGASPC Teleorman erau protejaţi de Liviu Dragnea.
"Tuturor le e teamă. Deci, tuturor le e teamă în prezent de el. Și în cadrul Direcției și în cadrul județului Teleorman", spunea, în noiembrie 2017, Mirela Chera, cu referire la liderul PSD.
CITEȘTE ȘI: Liviu Dragnea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare plus interzicerea unor drepturi
În declaraţia dată la acea vreme, femeia a mers mai departe cu acuzaţiile: "La data faptelor eram șef serviciu Asistență Socială la DGASPC Teleorman. Știu că cele două nu își desfășurau activitatea la DGASPC, deși erau încadrate. Pe Botorogeanu nici nu am cunoscut-o până la ancheta DNA. Pe Stoica am cunoscut-o în 2010. Despre Botorogeanu auzisem. Am aflat de la cineva de la Serviciul Personal că ele nu veneau la serviciu, deși erau angajate, și că își desfășurau activitatea la sediul PSD Teleorman".
"Erau protejate de domnul președinte Dragnea. Știa toată lumea, nu știam numai eu", a mai punctat Mirela Chera. Detalii AICI.
Procesul în care liderul PSD, Liviu Dragnea, este judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, alături de fosta sa soţie şi de foşti angajaţi ai DGASPC Teleorman, a fost reluat de la zero pe 3 octombrie, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Decizia reluării acestui proces a fost luată în 5 septembrie, în condiţiile în care judecătoarea Anamaria Dascălu se va pensiona şi nu va mai face parte din completul căruia i-a fost repartizat acest dosar, fiind înlocuită de Constantin Epure. Astfel, a fost invocată o decizie a CEDO, fiind pusă în discuţie din oficiu reluarea procesului.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News