Live

Dragnea a dat declarații în calitate de inculpat pentru prima dată. Ultimul termen în proces: 25 aprilie

Data actualizării: Data publicării:
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) judecă, miercuri, procesele în care sunt trimişi în judecată preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, și preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. La termenul de miercuri, Liviu Dragnea, judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, alături de fosta sa soţie şi de foşti angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, este audiat.

Actualizare 17:03 Următorul termen în acest dosar a fost stabilit pentru 25 aprilie.


Actualizare 15:30. Liviu Dragnea răspunde și la întrebările puse de judecători și anume: de ce crede că mai mulți martori sau inculpați din dosar l-au indicat ca fiind cel care avea influență asupra conducerii DGASPC Teleorman și a girat angajarea celor două femei care în realitate își desfășurau activitatea la PSD. Astfel, el a răspuns că rechizitoriul DNA și implicit această acuzație au fost construite pe bârfe, zvon public și pe „feeling”, făcând referire la un cuvânt folosit anterior de procurorul de ședință în timp ce adresa o întrebare.

În plus, Dragnea a susținut că niciodată nu avea o astfel de influență și a invocat mai mult acte normative semnate în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman.

Liderul PSD a mai spus că „am auzit în ultima perioadă vorbindu-se în Alexandria că celor două femei li s-ar fi făcut promisiuni că vor avea o situație juridică mai blândă”, dacă vor da declarații în așa fel încât el să fie învinovățit.


Actualizare 15:00. Președintele Camerei Deputaților a mai declarat în instanță că în perioada la care se face referire în dosar era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman şi al organizaţiei judeţene a PSD, susţinând că nu a avut o relaţie privilegiată cu nici una dintre cele două inculpate - Adriana Bororogeanu şi Anisa Stoica. Liderul PSD a susţinut că pe Anisa Stoica a cunoscut-o la o manifestare de partid, la care au fost discuţii şi cu presa locală, iar jurnaliştii au spus că PSD Teleorman are nevoie de o mai bună comunicare.

„Pe Botorogeanu o cunoşteam dinainte de 2004. (...) De la partid, era la unil dintre birourile parlamentare. Pe Stoica am cunoscut-o la o manifestare de partid, nu ştiu dacă la Camera Deputaţilor, parcă era un congres sau ceva de genul ăsta. A fost o discuţie cu colegii de partid şi cu presa locală care venise. Era o discuţie informală, lucruri politice. S-au spus câteva păreri de la presă, cum că PSD Teleorman ar avea nevoie de o mai bună comunicare. Şi eu, şi colegii mei am spus <daţi-ne idei>. Nu mai ştiu cine exact, sunt totuşi o grămadă de ani, din 2005-2006, îmi este greu să spun. În glumă, cred, cei din presă au spus că ne costă. Am spus că nu avem bani nici să angajăm consultanţă, nici să angajăm la partid, pentru că nu aveam bani”, a spus Dragnea în instanţă.

El a susţinut că în acea perioadă la o organizaţie judeţeană de partid nu era nevoie de oameni care să muncească zilnici, de dimineaţa până seara.

„Dacă îmi permiteţi, am auzit şi astăzi - s-a tot discutat despre activitatea de la partid. Pe atunci, la o organizaţie judeşeană de partid nu era ca la o fabrică, să fie oameni care să muncească în fiecare zi de dimineaţă până seară, eventual în două schimburi. Astăzi sunt organizaţii judeţene care angajează. Ulterior, nu ştiu dacă la Consiliul Judeţean, eu îmi amintesc că la sediul de partid, a venit doamna Stoica, ca o continuare a discuţiei de la acel eveniment politic că să discutăm despre cum s-ar putea face o colaborare de partid cu dumneai”, a afirmat liderul PSD.

Întrebat de către magistraţi de ce a venit tocmai ea, dintre atâţia jurnalişti care erau la acea discuţie, Dragnea a răspuns: „Nu ştiu, nu vreau să jignesc pe nimeni, dar la sediul de partid veneau inclusiv oameni care nu aveau studii superioare, dar voiau să fie directori de fabrici”. 

Liderul PSD a afirmat că discuţia pe care a avut-o cu Anisa Stoica nu a fost una lungă şi că i-a transmis că dacă doreşte să fie angajată la partid nu el este cel care face angajări, ci secretarul de partid, dar că nu crede că „se poate realiza asta”, însă nu este nicio problemă dacă vrea să colaboreze voluntar cu partidul. El a negat că i-ar fi spus Anisei Stoica să meargă să se angajeze la DGASPC şi că nu a intervenit în niciun fel pentru ca aceasta să fie angajată acolo. 

„Ulterior, după ceva timp, nu ştiu cât, când am avut o şedinţa la sediul de partid, era seară cred, după şedinţă, era foarte multă lumea acolo, mulţi colegi din cadrul BPN, alţi membri, nemembri care erau în faţa sediului. La un moment dat, doamna Stoica mi-a spus că trebuie totuşi să aibă un venit şi dacă nu se poate angaja la partid. Eu i-am spus că, din câte ştiu, nu se poate angaja şi i-am recomandat să îşi caute un loc de muncă, pentru că nu poate rămâne în bază partidului pentru venituri stabile. Nu i-am cerut doamnei Stoica să meargă să se angajeze la DGASPC şi în fapt să rămână la partid. Nu am vorbit cu nicio persoană din DGASPC, din nicio altă instituţie pentru ca doamna Stoica să fie angajată”, a susţinut liderul PSD.  

De asemenea, Dragnea a negat acuzaţiile că ar fi determinat-o pe directoarea DGASPC, Floarea Alesu, să le menţină în funcţie pe cele două persoane - Anisa Stoica şi Adriana Botorogeanu care lucrau la PSD: „Referitor la acuzaţia că am determinat-o pe Florea Alesu să menţină în funcţie cele două persoane, inclusiv să se opereze ca vechime în muncă perioada în care în realitate şi-au desfăşurat activitatea la sediul judeţean al partidului, neg categoric o astfel de determinare sau influenţare” . 

El a mai spus că nu ştia că cele două nu merg la serviciu la DGASPC şi nici nu i-a spus nimeni. „Le vedeam când aveam Birou permanent Judeţean, o dată sau de două ori pe lună”, a susţinut el.

Întrebat când a aflat şi de la cine că cele două erau angajate la DGASPC, Dragnea a răspuns: „Cred că de la Botorogeanu am aflat la un moment dat în acea perioadă. Despre Stoica nu mai ştiu, îmi este greu să fixez. Eu, în general, întrebam colegii cu care mă vedeam, ne întâlneam la partid, evenimente. Eram preocupat dacă au un loc de.muncă, le spuneam că la partid fac voluntariat, partidul nu va aduce bani”. 

La această oră, continuă audierea liderului PSD. Înaintea acestuia au fost audiaţi Anisa Stoica, inculpat în acest dosar şi Timotei Stuparu, fost secretar al PSD Teleorman, şi Nicuşor Gheorghe, fost şef de serviciu la DGASPC Teleorman.

 


Actualizare 14:30. Liviu Dragnea dă în aceste momente declarații de inculpat în fața judecătorilor, după ce ceilalți martori au făcut același lucru.

Președintele completului de judecată l-a întrebat pe președintele PSD dacă vrea să apeleze la procedura simplificată, adică recunoașterea acuzațiilor, însă el nu a dorit acest lucru. Totodată, el a refuzat să apeleze la dreptul la tăcere, cum a făcut în timpul cercetărilor, și dă așadar prima declarație în dosar.

Liviu Dragnea a declarat că se consideră nevinovat, că a înțeles acuzațiile aduse de DNA dar le respinge.

În plus, completul de judecată a dispus verificarea la Direcţia Generală de Asistenţă Socială Teleorman a informaţiei potrivit căreia Bombonica Prodana a achitat prejudiciul din dosar, instituţia păgubită.


Citiți și Bombonica Prodana, fosta soție a lui Liviu Dragnea, a plătit prejudiciul în dosarul angajărilor fictive

Actualizare 9:46. Liviu Dragnea a ajuns la instanța supremă flancat de jandarmi. Președintele Camerei Deputaților nu a răspuns întrebărilor puse de jurnaliști.

Actualizare 9:35. Zeci de jandarmi au fost mobilizați la ICCJ în ziua în care sunt așteptați Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu. Acolo sunt deja câțiva protestatari.


Cele două procese au fost reluate de la zero în toamna anului trecut, după ce judecătorul care a înlocuit-o în complet pe Anamaria Dascălu, care s-a pensionat, a decis readministrarea probelor, invocând o decizie CEDO.

Dosarul lui Dragnea

Procesul lui Dragnea este programat de la ora 10:00.

În 15 februarie, instanţa supremă a stabilit ca Liviu Dragnea să fie audiat pe 21 martie, în aceeaşi zi cu cei trei inculpaţi care şi-au recunoscut vinovăţia în acest dosar - Adriana Botorogeanu, Gheorghe Nicuşor şi Anisa Stoica. De asemenea, ar urma să fie audiaţi şi trei martori propuşi de Liviu Dragnea - Silvia Oprescu (secretar al CJ Teleorman), Liliana Magheru (director în CJ Teleorman) şi Timotei Stuparu (secretarul PSD Teleorman).

La termenul de judecată din 15 februarie, au fost audiaţi şase martori - primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, şi foşti sau actuali angajaţi ai DGASPC Teleorman şi ai Consiliului Judeţean.

Procesul în care liderul PSD, Liviu Dragnea, este judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, alături de fosta sa soţie şi de foşti angajaţi ai DGASPC Teleorman, a fost reluat de la zero de către ICCJ în 3 octombrie 2017, când la instanţă a fost prezent şi liderul PSD. La sosirea la ICCJ, Dragnea a fost aşteptat de un grup de contestatari care au agitat cătuşe şi au strigat "La puşcărie!", iar la plecare a fost aşteptat de mai multe persoane aduse de către Codrin Ştefănescu.

În acest dosar, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost  trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în 15 iulie 2016, pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, fiind acuzat alături de fosta sa soţie şi de foşti angajaţi ai DGASPC Teleorman.

Potrivit procurorilor, în perioada iulie 2006 - decembrie 2012, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al PSD Teleorman, a determinat-o pe Floarea Alesu, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii. "În realitate, cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era inculpatul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă", susţine DNA.

Fosta soţie a lui Dragnea, Bombonica Prodana, este acuzată de abuz în serviciu, alături de foşti şefii din Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman. Bombonica Prodana a fost pusă sub acuzare pentru că, în perioadele 3 martie - 1 august 2008 şi 3 iulie 2009 - 1 august 2010, nu a sancţionat două subordonate încadrate în funcţia de referent la instituţiile pe care le conducea, deşi ştia că nu s-au prezentat la serviciu şi nu au respectat prevederile contractului individual de muncă şi fişa postului.

La cererea Bombonicăi Prodana, care a invocat o excepţie de neconstituţionalitate, instanţa supremă a sesizat Curtea Constituţională în privinţa definiţiei abuzului în serviciu. CCR a decis că impunerea unui prag valoric în ceea ce priveşte abuzul în serviciu este de competenţa Parlamentului, precizând că reglementarea valorii pagubei şi gravitatea vătămării rezultate din comiterea faptei de abuz în serviciu este necesară pentru delimitarea răspunderii penale de celelalte forme de răspundere juridică. Ministerul Justiţiei a anunţat că, urmare a deciziei CCR, infracţiunea de abuz în serviciu urmează să fie redefinită, inclusiv prin instituirea unui prag valoric.

Dosarul lui Tăriceanu

Şedinţa de judecată este programată de la ora 13:00.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care este judecat pentru mărturie mincionoasă, a mers la instanţa supremă în 3 octombrie 2017, când a dat o declaratţie de inculpat în faţa noului complet şi şi-a susţinut din nou nevinovăţia, spunând că acuzaţiile procurorilor sunt doar "speculaţii".

Procesul în care Călin Popescu Tăriceanu este acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului a început în 14 martie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce, pe 10 februarie, instanţa a decis că procesul poate începe pe fond, respingând definitiv cererile şi excepţiile formulate de preşedintele Senatului. În acest dosar, fusese audiat Tăriceanu, ca inculpat, în timp ce Şerban Mihăilescu a dat o declaraţie de martor în urma căreia procurorii s-au autosesizat pentru mărturie mincinoasă după ce acesta şi-a schimbat depoziţia dată în timpul urmăririi penale.     

Dosarul a fost trimis instanţei în 6 iulie 2016, de către procurorii DNA Braşov, care îl acuză pe Călin Popescu Tăriceanu că a minţit în declaraţiile date ca martor în dosarul retrocedării unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a fermei Băneasa, în care sunt judecaţi prinţul Paul, Remus Truică, Tal Silberstein şi Dan Andronic.

Alături de preşedintele Senatului a fost trimis în judecată şi Dorin Marian, fost şef al Administraţiei Prezidenţiale a României în anul 2000, acesta fiind acuzat tot de mărturie mincinoasă.

Potrivit DNA, în 15 aprilie 2016, în cadrul anchetei privind retrocedarea unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Călin Popescu Tăriceanu, în declaraţia luată sub jurământ, "a făcut afirmaţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin această îngreunarea tragerii la răspundere penală a mai multor inculpaţi din dosar". Astfel, preşedintele Senatului este acuzat că a menţionat în mod nereal că nu a avut cunoştinţă despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafeţe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) şi Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului) şi nici despre implicarea israelienilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi şi a altor persoane în procedurile de retrocedare. De asemenea, susţin procurorii DNA, preşedintele Senatului a făcut declaraţii mincinoase şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu relaţia avută cu Tal Silberstein, Dan Andronic şi Remus Truică, şi nu a spus nimic despre întâlnirile şi discuţiile purtate cu Truică referitor la taxele notariale privind tranzacţionarea terenurilor din Snagov şi modalitatea de dobândire şi valorificare a bunurilor revendicate.

Preşedintele Senatului a fost audiat în acest dosar în 11 aprilie 2017, când le-a spus magistraţilor instanţei supreme că a încetat relaţiile de consultanţă politică cu Tal Silberstein şi Dan Andronic în 2008, când aceştia au început să îl consilieze pe Traian Băsescu, dar s-au mai întâlnit între 2008 şi 2014, doar pentru a discuta politică.

Tăriceanu a spus că nu a minţit când a spus că nu a vorbit cu Remus Truică despre tranzacţionarea terenurilor Fermei Băneasa şi a Pădurii Snagov, iar prinţul Paul probabil că i-a făcut plângere penală pentru că l-a considerat potrivnic acţiunilor sale şi după ce aflase că foloseşte în public faţă de el epitetul "bastard”.

În 18 mai 2016, omul de afaceri Remus Truică, Prinţul Paul şi alte 20 de persoane, între care Tal Silberstein, Benjamin Steinmetz, Agavi Moshe, Marius Marcovici şi jurnalistul Dan Andronic, au fost trimişi în judecată în dosarul retrocedării ilegale a fermei Băneasa şi a 47 de hectare din Pădurea Snagov.

Sursa: Digi24, News.ro

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Traian Băsescu, apel pentru susținerea lui Lasconi. „Cel mai bine plasat candidat de dreapta poate intra în turul 2, cu o condiție”

Înalta Curte: Pensiile anticipate parțiale ale românilor care au locuit în zone poluate nu pot fi recalculate

Marcel Ciolacu, reacție în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”

O celebră ciocolată elvețiană se află în centrul unui proces colectiv în SUA. Metale grele, printre ingrediente

Partenerii noștri