Judecători: Adoptarea unor acte de clemență este în sarcina Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare
Judecătorii cer Guvernului să renunţe la orice intenție de adoptare netransparentă a vreunui proiect care să afecteze capacitatea instituțională de luptă împotriva infracționalității, inclusiv pentru recuperarea prejudiciilor, și care să pună în pericol valori sociale fundamentale într-un stat de drept.
Asociaţia „Forumul Judecătorilor din România” punctează problemele care ar putea fi generate de adoptarea prin ordonanţă de urgenţă a unor acte de clemenţă, în contextul în care în spaţiul public au apărut informaţii privind adoptarea unor OUG pentru amnistierea/grațierea unor pedepse și, respectiv, pentru modificarea și completarea Codului penal și Codului de procedură penal
Judecătorii atrag atenţia asupra faptului că nici nu există un proiect care să fi fost pus în dezbatere publică, conform Legii transparenței decizionale nr.52/2003, şi subliniază că astfel de măsuri de politică penală nespecifice actului de legiferare delegată a Guvernului ar trebui însoțite de o notă de fundamentare care să aibă a bază studii serioase, de criminologie, de impact social și procedural, cu implicarea tuturor experților tehnici relevanți, cu precădere cei internaționali.
„Posibilitatea executivului de a guverna prin ordonanțe de urgență trebuie să fie justificată de existența unor situații excepționale, care impun adoptarea unor reglementări urgente, art. 61 alin. (1) din Constituția României dispunând expres că Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Chiar dacă, din punct de vedere constituțional, se acceptă o procedură excepțională de substituire a Parlamentului în edictarea actelor normative de reglementare primară (inclusiv pentru legi organice), această posibilitate nu poate fi similară unui drept discreționar al Guvernului și nu poate justifica abuzul în emiterea ordonanțelor de urgență, legate de existența unor situații excepționale, care impun adoptarea unor reglementări urgente, conform art.115 alin. (4) din Constituție (a se vedea Decizia nr. 15 din 25 ianuarie 2000 pronunțată de Curtea Constituțională a României).
În caz contrar, se poate vorbi despre o imixtiune nepermisă în competența legislativă a Parlamentului, încălcându-se principiul separației puterilor în stat, ordonanțele de urgență neputând fi adoptate în domeniul legilor constituționale, neputând afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție (nu pot fi suprimate, nu se poate aduce atingere, nu pot fi vătămate, lezate etc.), drepturile electorale, respectiv măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică [a se vedea art.115 alin. (6) din Constituție]. Prin urmare, domeniul în care Guvernul se poate substitui Parlamentului, adoptând norme primare, este limitat, inclusiv de imperativul urgenței reglementării”, arată judecătorii.
Ei semnalează că Parlamentul României nu se găsește într-o situație în care nu poate funcționa din punct de vedere constituțional.
„Adoptarea unor acte de clemență este în sarcina Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare a țării, care poate stabili prin lege limitele în care grațierea operează, după efectuarea unor studii de impact care să confirme faptul că scopul actului de clemență (diminuarea gradului de suprapopulare a penitenciarelor) poate fi eficient atins.
Prin urmare, se poate vorbi inclusiv de un conflict juridic de natură constituțională între autorități publice, atunci când devine evidentă existența unor acte sau acțiuni concrete prin care o autoritate își arogă puteri, atribuții sau competențe, care, potrivit Constituției, aparțin altei autorități publice, prin nesocotirea statului de drept”, potrivit sursei citate.
„În rapoartele de specialitate internaționale s-a concluzionat că grațierea colectivă este problematică din punctul de vedere al principiilor sustenabilității, al respectării statului de drept și al separării puterilor în stat. O astfel de măsură poate avea ca efect scăderea încrederii în justiție și accentuarea sentimentului de insecuritate socială, fără a conduce în realitate la eradicarea suprapopulării penitenciarelor, efectul putând fi doar de scurtă durată.
Grațierea colectivă reprezintă, de principiu, un instrument de reconciliere, conceput pentru a încheia diverse conflicte sociale sau pentru a aduce pacea în state în care astfel de conflicte severe sunt latente, situație în care România nu se află.
În privința infracțiunilor de corupție, în multe state cu standarde democratice poate mai reduse decât cele adoptate de România, procedeele de amnistie sau grațiere colectivă au fost respinse de tribunalele constituționale sau instanțele supreme.
Politica penală a statului presupune, prin esența sa, o cumpănire atentă cu privire la necesitatea de a proteja în mod efectiv valorile sociale vizate de fapta antisocială săvârșită de funcționarii publici, respectiv protejarea integrității patrimoniului public. (...)
Curtea Constituțională subliniază permanent în deciziile sale faptul că „incriminarea/dezincriminarea unor fapte ori reconfigurarea elementelor constitutive ale unei infracțiuni țin de marja de apreciere a legiuitorului, marjă care nu este absolută, ea fiind limitată de principiile, valorile și exigențele constituționale”, mai scriu judecătorii.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News