Live

Interlopii acuzați de crima de la Padina rămân în arest preventiv

Data publicării:
Unul dintre suspecții în crima de la Padina, la tribunal. Foto: Digi24

Cei trei bărbaţi inculpaţi în cazul omorului care a avut loc într-un hotel din zona montană Padina rămân în arest preventiv.

Curtea de Apel Ploieşti a respins marţi contestaţiile formulate de inculpaţi faţă de decizia de arestare preventivă pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, relatează Agerpres.

Bărbatul înjunghiat mortal, în vârstă de 41 de ani, era căsătorit, avea doi copii şi locuia în Târgovişte.

Poliţiştii au fost sesizaţi prin 112 în legătură cu evenimentul.

„Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde, din nefericire, au identificat decedată victima, respectiv un bărbat de 41 de ani, din Târgovişte. Cadavrul a fost preluat de Serviciul Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei”, precizează reprezentanţii IPJ Dâmboviţa.

Persoanele bănuite de comiterea faptei sunt trei bărbaţi din Bucureşti, cu vârste cuprinse între 19 şi 32 de ani.

Cel care ar fi dat lovitura care l-a ucis pe bărbat este Marian Laurențiu, zis și Solomon. Alături de el la petrecerea din Padina se aflau și Luis Fabian și Armando Fabian. Surse din anchetă spun că cei 3 suspecți fac parte dintr-un clan interlop din București. Este vorba despre clanul Fabian. Ei ar mai fi fost vizați și de alte anchete, pentru trafic de droguri, proxenetism și cămătărie.

Conform Poliţiei, incidentul a izbucnit pe fondul unui conflict spontan. La petrecerea care a avut loc la Hotel Belmont din Padina au fost prezenţi cântăreţii Alex Velea, Antonia şi Alina Eremia. Incidentul a avut loc după concert, într-o clădire anexă hotelului. Cei trei agresori au fugit cu maşina după ce l-au înjunghiat pe bărbatul de 41 de ani, dar au fost prinşi la scurt timp de poliţişti.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O mașină Google Maps a surprins un detaliu esențial în cazul unei persoane dispărute din Spania

Noi detalii în cazul românului din Spania acuzat că și-a ucis fosta parteneră într-o mașină, de față cu fiica lor de doi ani

Un român din Spania și-a ucis fosta parteneră în fața copilului lor. După câteva ore, s-a predat la poliție. Cum s-a întâmplat totul

Poliţia din SUA a reţinut un bărbat în legătură cu uciderea directorului UnitedHealthcare, crima care a șocat SUA

Partenerii noștri