Hoț din Iași, condamnat de instanță să muncească în Primăria de unde a furat un seif
Un bărbat din Iași, care a intrat, împreună cu alți doi complici, cu cagule pe față, să fure seiful cu bani din Primăria Țibana, a fost condamnat de instanță să lucreze în folosul comunității într-o instituție a autorității locale jefuite, potrivit Mediafax.
Bărbatul a fost condamnat de instanță la 2 ani și 10 luni de închisoare cu suspendare, după ce a furat din sediul primăriei din Țibana, împreună cu alte două persoane, un seif în care se aflau 160.000 de lei. Magistrații i-au suspendat pedeapsa și l-au obligat la 60 de zile de muncă în folosul comunității chiar la primăria din care a furat seiful.
Jaful a avut loc în luna ianuarie a anului trecut. Trei persoane cu măști pe față au intrat în sediul primăriei din Țibana și au furat aproximativ 10.000 de lei dintr-o casă de bani, iar apoi au furat și seiful metalic ce conținea suma de aproximativ 160.000 lei, pe care l-au legat cu o sârmă și l-au cărat în exteriorul curții Primăriei.
Magistrații spun în motivare, că cei trei au fost luați, mai apoi, cu mașina, de o a patra persoană.
În luna iulie polițiștii au descins la mai multe adrese, dintre care una din satul Runca, comuna Țibana, unde locuia unul dintre cei bănuiți că ar fi comis jaful, acesta fiind dus la audieri.
Toate cele trei persoane care au furat seiful au fost identificate și trimise în judecată, iar în fața magistraților și-au recunoscut faptele.
Unul dintre ei, cel care a plănuit întreaga operațiune, a fost condamnat de magistrații Judecătoriei Iași, în baza acordului de recunoaștere, la trei ani de închisoare pentru furt calificat.
Cel de-al doilea bărbat implicat în furt a fost condamnat la 2 ani și 10 luni de închisoare, tot pentru furt calificat, însă magistrații au decis și suspendarea pedepsei, iar printre obligațiile ce i-au fost impuse se numără frecventarea unui program de reintegrare socială, derulat de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi, dar și prestarea de muncă în folosul comunității într-una din instituţiile din cadrul Primăriei comunei Ţibana sau a Consiliului Local Ţibana, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.
Instituția va fi stabilită de consilierul de probaţiune după ce bărbatului se va face o o evaluare.
În același dosar a mai fost condamnată la 2 ani și 4 luni de închisoare cu suspendare, pentru complicitate la furt calificat, și o femeie, care va trebui și ea să presteze 60 de zile lucrătoare de muncă în folosul comunității într-una din instituţiile din cadrul Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin sau a Consiliului Local Drobeta Turnu Severin.
Prejudiciul total în urma jafului a fost stabilit la suma de 172.758,43 lei și au fost predați Primăriei Țibana doar 55.000 de lei, se arată în motivarea instanței.
Editor web: Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News